Sărbătorile de iarnă au fost un bun prilej pentru fiii satului Poiana Stampei să se întâlnească la Casa de Cultură, pentru a lua parte la un eveniment publicistic mult așteptat: lansarea celei de-a doua ediții a Monografiei comunei Poiana Stampei, autori Paraschiva și Ioan Abutnăriței.
După un an și jumătate de consultări cu preoții, cadrele didactice, oamenii de cultură din această localitate și cu cei doi autori, administrația locală a ajuns la concluzia că este necesară o reeditare e vechii monografii a comunei. Primarul, Viluț Mezdrea, consideră că în această carte „este concentrată lada de zestre” a comunei Poiana Stampei, iar pentru viceprimarul Elisei Todașcă, această apariție editorială este „o invitație pentru cei care vor să ne cunoască”.
Această monografie, reeditată după 7 ani, reprezintă un arc peste timp, un act de naștere a localității prin care generațiile își pot recunoaște trecutul, prezentul și își pot prefigura viitorul.
Cartea a fost prezentată de Minorica Dranca, consultantul artistic al Centrului Cultural “Bucovina” și directoarea Muzeului de Etnografie din Vatra Dornei.
„Atenția mi-a fost atrasă asupra valorii extraordinare a fotografiilor documentare. Condițiile grafice, tehnice în care a apărut această ediție vorbesc de la sine despre atenția care s-a acordat documentelor cuprinse în lucrare. Am trăit cu adevărată emoție momentele în care cei doi autori s-au străduit, au căutat, au povestit, s-au documentat, au deschis uși și mai ales au deschis un interes ieșit din comun al colaboratorilor dumnealor pentru ceea ce înseamnă Poiana Stampei”, ne-a spus Minorica Dranca.
“Monografia comunei Poiana Stampei, o lucrare fără egal”
Consultantul artistic al Centrului Cultural “Bucovina” a mai spus că, deși nu este prima monografie pe care colegii de la Centrul Cultural “Bucovina” au văzut-o, au rămas uimiți de conținutul documentar și fotografic pus la dispoziție și probabil, într-un viitor concurs al monografiilor din județul Suceava, Monografia Comunei Poiana Stampei va lua locul I, pentru că “este o lucrare fără egal”.
Obiceiul de a face daruri de Crăciun a fost onorat în acest an de cei doi cărturari din Vatra Dornei, familia Abutnăriței, care s-au străduit necondiționat să facă ceva pentru oamenii cu care se simt ca între frați. Îmbrăcați în costume populare specifice comunei Poiana Stampei, cei doi autori ai monografiei au urcat pe scenă în aplauzele sutelor de spectatori pentru a prezenta ultima apariție editorială.
“Prima ediție a apărut în anul 2006 la inițiativa domnului Ilisei Todașcă. Atunci ne-a fost foarte greu, documentarea a fost de lungă durată, dar era necesară această lucrare. Ideea de a reedita monografia a fost a primarului Viluț Mezdrea, pentru că cele 1.000 de cărți din prima ediție s-au epuizat, iar în șapte ani s-au petrecut foarte multe lucruri bune, care trebuiau spuse”, a precizat prof. Paraschiva Abutnăriței.
Așa cum au spus chiar autorii, cartea a fost editată și cu sprijinul unui grup de oameni entuziaști care au oferit informații, documente, fotografii sau care, prin profesia lor, studiază și cunosc acest minunat colț al Bucovinei.
Monografia comunei Poiana Stampei a fost tipărită cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Poiana Stampei, Consiliului Județean Suceava și al Centrului Cultural „Bucovina”.