– Versantul de NE va fi supravegheat pentru a se vedea eficiența lucrărilor de consolidare, iar la cel de NV, se urmărește gradul de risc de producere a unor alunecări masive
În cursul lunii septembrie, atât pe Versantul de Nord –Est cît și pe cel de Nord –Vest vor fi instalate echipamente de monitorizare a alunecărilor de teren, în baza cărora se va determina gradul de risc de producere a unor asemenea fenomene în perioada următoare.
Atât echipamentele necesare, cît și monitorizarea și interpretarea datelor ce vor fi obținute de pe versanți, vor fi asigurate în cadrul unui proiect realizat de SSI Bucovina, în colaborare cu Primăria Suceava.
Primarul Ion Lungu a spus că în baza rezultatelor ce se vor obține de pe versantul de Nord-Est, care a fost consolidat cu bani de la Guvern și din bugetul local, se va putea constata eficiența lucrărilor efectuate până acum, iar dacă versantul va da semne că s-a stabilizat, va fi luată în considerare posibilitatea de ridicare a interdicției de construire pe anumite zone.
Monitorizarea versantului de Nord-Vest (zona Cetății Zamca), o zonă în care se manifestă de asemenea alunecările de teren, dar nu la proporțiile celor de la Est, va fi de asemenea utilă, pentru că, dacă se vor constata mișcări de teren masive, vor fi solicitate fonduri de la Ministrul Mediului, pentru consolidare.
Proiectul Terrarisc, în baza căruia se va realiza monitorizarea celor doi versanți, are ca scop elaborarea unei soluții de evaluare a riscului producerii alunecărilor de teren, furnizarea suportului tehnologic pentru controlul și monitorizarea factorilor de risc pentru minimizarea pagubelor, precum și a informațiilor necesare în strategiile de alarmare/salvare a bunurilor și vieților omenești.
Beatrice Ștefănescu, directorul SSI Bucovina, a precizat că informațiile despre alunecările de teren vor fi obținute prin înfigerea în pământ, în zonele menționate, a unui instrument prevăzut cu senzori de umiditate și de mișcare, datele furnizate de acesta fiind obținute prin semnal radio și interpretate de un computer, care le compară cu cele obținute la începutul demarării proiectului.





