Europarlamentarul PDL Monica Macovei și-a anunțat candidatura la șefia partidului, ea precizând, în conferința de presă susținută duminică alături de Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi, Adrian Papahagi, că moțiunea pe care o depun împreună se numește „Reformiștii”.
„Candidez la președinția PDL, moțiunea pe care o depunem împreună se numește «Reformiștii»”, a spus Macovei.
Convenția Națională a PDL, la care urmează să aibă loc alegeri interne, va avea loc în 23 martie.
Monica Macovei este al treilea candidat la șefia partidului, alături de Vasile Blaga și Elena Udrea.