Europarlamentarul Monica Macovei a transmis Baroului București o scrisoare prin care solicită reprogramarea pentru data de 5 septembrie a participării acesteia la ședința în care se discută excluderea lui Victor Ponta din avocatură, scrie Mediafax. Victor Ponta a declarat, la sosirea la Baroul București, că îi pare rău că o instituție respectabilă este folosită de Monica Macovei într-o dispută politică.”Dacă domnul Ponta se va prezenta, urmează să ascultăm punctul domniei sale de vedere și să decidem în raport de elementele pe care le avem. Putem decide să îl audiem pe domnul Ponta și să amânăm, ca să o putem audia și pe doamna Macovei sau putem să luăm o decizie pur și simplu. Orice este posibil. Doamna Macovei ar urma să fie audiată la solicitarea domniei sale. Procedura noastră nu ne obligă să audiem părțile pentru că aici este o situație strict de interpretare. Nu este o situație de fapt pe care să o urmărim prin martori, dar, ca formă de curtoazie, fiind vorba de doi avocați care unul a fost ministru și altul prim-ministru, am decis în Consiliu și la solicitarea doamnei Macovei să o ascultăm și ascultând-o pe doamna Macovei era normal să îl invităm și pe domnul Ponta pentru că este un principiu de drept”, a declarat avocatul Daniel Fenechiu, membru al Consiliului Baroului București.