MONICA LOVINESCU – o dragoste nedezmințită față de România și față de români (II)

Tatăl și fiica: o conștiință a singurătății și respectiv un rol public de conștiință în expansiune
Destinul Monicăi Lovinescu se aseamănă cu destinul tatălui său, criticul Eugen Lovinescu: doi oameni absorbiți, fiecare în parte, în câte o idee cât un proiect de o viață. Acesta din urmă, așa cum observase Aurel Sasu în „Eul suveran – Paradigme lovinesciene” a ales un drum „de independență morală”, de la capătul căruia ne domină nu numai prin numărul volumelor (peste 100 publicate), ci „prin efortul excepțional de a se integra unei absolute „existențe în individualitate””, vizând o „demantelare a realului” și înțelegând creația ca o conștiință a singurătății derivată din exagerarea ideii de „menire demiurgică”. Astfel Eugen Lovinescu se construiește pe drama asumată a „însingurării nu numai de ceilalți, ci și a însingurării de sine”. Spre deosebire de tatăl său, Monica Lovinescu se definește pe sine și se construiește prin asumarea unui rol public de conștiință în expansiune, de identitate colectivă revendicată în numele unor idealuri de salvare a elitelor țării sale, a poporului său, de așezare a omenirii sub un cer moral mai senin.
Jurnalele Monicăi Lovinescu precum Confesiunile Sfântului Augustin
Frământările cotidiene ale acestei deveniri neîncetate, etapele de purificare a conștiinței în expansiune pe care Monica Lovinescu o opune realității, după întoarcerea pe toate fețele și pe toate referințele posibile a faptelor analizate, mă fac să admit că specia literară a jurnalului și a memoriilor prin care această scriitoare ne rămâne în atenție descinde direct din metabolismul cu care Fericitul Augustin a generat Confesiunile*(6) și a alimentat marile polemici cu Pelagiu. Dacă la finele antichității, cei doi se înfruntaseră cu mare ecou public în chestia raportului dintre morală și religie, mânuind argumentele definirii libertății și ale originii răului în raport cu Dumnezeu, la fel se va înfrunta în zilele noastre o gânditoare ca Monica Lovinescu cu pleiada de contestatari de rigoare, în chestiunea raportului dintre morală și creație literară *(7), mânuind argumentele definirii libertății și a originii răului vizavi de factorul politic. Ceea ce rămâne după zbuciumul acestor polemici și scrieri de opere capitale este miza sincerității absolute și a onestității.
Angela Furtună
Scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România
angela.furtuna@gmail.com