Monica Lovinescu este autoarea conceptului de est-etic (I)

De ce a fost nevoie de conceptul de est-etic?
Când rănile nu sunt suficient sterilizate, infecția se extinde.
Cu totalitarismul e la fel, ieri, ca și azi.
Monica Lovinescu avertizase, cu decenii în urmă: nu e de glumă. E nevoie de est-etic, altminteri totalitarismul și bolșevizarea duc în neant spiritul uman în URSS și toate țările foste satelit ale Moscovei. Vladimir Bukovski, unul din cei mai neobosiți luptători împotriva totalitarismului, ne mărturisește, în volumul „Uniunea Europeană…o nouă URSS?” (Ed.Vremea, București, 2006, Colecția Fapte, Idei, Documente), temerea explicită că Uniunea Europeană ar putea deveni mai ales un proiect de salvare a stângii falimentare după căderea Zidului Berlinului și după dezmembrarea URSS: „proiectul lor nu este decât o tentativă inteligent regizată de nomenclatura socialistă aflată în faliment ideologic pentru a-și salva de la ruină utopia și poziția de putere nemeritată” (p.146) și „la adăpostul ideii de construcție europeană, socialismul își continuă marșul victorios pe Bătrânul Continent” (p.151). Aș adăuga faptul că, la ora actuală, acest miraj europenizator al stângii, sesizat de Bukovski în numele celor „care am trăit în burta monstrului” sovietic, face priză la mirajul neobolșevic implementat în Rusia și Arhipelagul rusofon de gruparea Putin, sub presiunea armei robinetului de gaz, cu care încă mai pot fi șantajate Estul sărac și Europa în recesiune. Mergând mai departe cu observația, putem afirma că abia acum Zinoviev are (din păcate!) dreptate, adică „homo sovieticus a fost în sfârșit realizat și finalizat”, a atins stadiul perfect în care nu mai recunoaște importanța spiritului critic și a legilor concurenței, iresponsabilitatea generală și caracterul autolitic al sistemelor ce se globalizează extensiv prin comunizare mascată la scară planetară.
Paradigmă de salvare a omenirii
Est-etic este o paradigmă de salvare a omenirii din accidentul final al schizoidiei politice absolute.
Asistăm la generalizarea acestei paradigme ce nu are alt fond decât pe cel al propagandei și al excluziunii violente a celor ce nu se încadrează în sistemul de (non)valori impus de regimul oficial, care mimează democrația dar într-un mod ineficient. Cunoscutul istoric Stéphane Courtois remarcase, la 27-28 februarie 2006 la Paris, într-o prefață la cartea de dialoguri dintre Vladimir Bukovski și Marius Oprea editată de Polirom, Iași, 2006, faptul că actuala stângă, ce domină toate fostele state bolșevizate de URSS, inclusiv România, a renunțat la ideologie, „care nu mai este problema lor”, dar a păstrat principiul leninist al „menținerii la putere cu orice preț, cu orice mijloace” și sub orice denumire (p.14)
De toate aceste pericole, situații istorice complexe și de multe altele încă – izvorâte din schizoidia politică absolută adusă de totalitarismul nereprimat -, Monica Lovinescu a fost conștientă cu mult înainte de revoluția din 1989, când istoria Estului se plămădea sub alte avataruri și când, de la microfonul Europei Libere, Monica Lovinescu își susținea cu intransigență și acribie critică punctele de vedere asupra societății românești, asupra literaturii și culturii române. Analizând contribuțiile esențiale ale Monicăi Lovinescu la etica fragilă a Estului comunizat de Moscova, Vladimir Tismăneanu dă un verdict clar: „conceptul de est-etic a fost dezvoltat de Monica Lovinescu în spiritul disidenței politice și intelectuale din Europa de Est”.
Acord onest între a fi și a gândi
Sub dictaturile sovietice, Est-etic reprezintă un acord onest între a fi și a gândi, în cazul intelectualilor și persoanelor publice formatoare de conștiințe și taxinomii politice.
Aplicat la casta zgomotoasă și cameleonică a oamenilor de cultură, esența acestui concept se poate rezuma la observația neiertătoare pe care însăși Monica Lovinescu o făcea în volumul Diagonale, Ed. Humanitas, București, 2002: „cum să propui modele de demnitate tinerilor scriitori, când ei văd acum felul în care criticii de azi (cu rare excepții, cea mai notorie fiind Gheorghe Grigurcu), pun pe același plan al elogiului pe scriitorii care au rezistat (uneori chiar au murit de pe urma celor suferite în închisoare, ca Vasile Voiculescu) cu cei care au servit, cu mai mult sau mai puțină veselie, cu sau fără circumstanțe atenuante, stricta propagandă a regimului? În ultima vreme s-ar zice chiar că omagiul se îndreaptă mai curând spre aceștia din urmă. O apă și-un pământ? Adică noroi.” (p.86-87)
Prețul plătit de Monica Lovinescu pentru a construi, cu modelul propriei vieți, conceptul de est-etic, ca expresie a acordului dintre conștiința devoalată în scris și atitudine pe de o parte și faptele de viață propriu-zise pe de altă parte, este imens, și aproape de nimeni egalat până astăzi: „Iată de ce refuz reabilitarea mamei mele până ce o astfel de măsură va privi pe toți deținuții politici din fostele închisori comuniste. Fără excepție.” (p.87)
Monica Lovinescu și est-etica sa nu reprezintă decât o verigă din șiragul fenomenului totalitar, care, așa cum susține Stéphane Courtois (coordonator al lucrării O noapte atât de lungă – Apogeul regimurilor totalitare în Europa, 1935-1953, Ed. Vremea, București, 2008) „nu a apărut brusc pe scena istoriei, precum Atena din capul lui Zeus”. Ivit insidios în Europa secolului al XIX-lea și apoi în Rusia anului 1917 din creierul lui Lenin, „cu accent pe organizarea revoluționarilor de profesie și pe ficțiunea ideologico-doctrinară”, totalitarismul a distrus pentru multe generații de europeni normalitatea vieții, deoarece a creat sisteme legitime de clase în agonie, formate din sute de milioane de marginali astfel ideologic-politic desemnați din cauza dorinței lor de libertate, marginali care au fost supuși exterminării și hăituirii sociale pe durată nedefinită.