Monica Dascălu a creat mărțișoare din scoicile adunate în vacanțe



Prezentatoarea emisiunii “Weekend cu Monica Dascălu” în fiecare sâmbăta și duminica de la ora 17:30 și a Știrilor ProTv de la ora 17:00 le va face persoanelor dragi o surpriză de Mărțișor.
Ea și-a amintit de copilărie și de perioada în care spune că aștepta cu nerăbdare să vina luna martie și să participe la ateliere de lucru manual, ateliere creative la care a învățat să picteze, să danseze și să facă mărțișoare și își dorește să reînvie amintirile de atunci, dar și îndemânarea dobândită. Așa că în aceasta perioada Monica Dascălu a creat mărțișoare și, pentru ca valoarea sentimentala să fie și mai mare, iar obiectele cât mai deosebite, ea a apelat, ca materie primă, la colecția sa de scoici adunate în timp, din diverse vacanțe.
“Anul acesta m-am gândit că, dacă tot am o colecție de scoici, pe care le-am adus din locurile îndepărtate pe care le-am vizitat, ar fi interesant să dau culoare câtorva dintre ele și să le transform în mărțișoare. Am folosit vopsea acrilică în culori de roșu, roz, ca să fie cât mai vesele și o pensulă subțire și în câteva minute am obținut mărțișoare simple, colorate și foarte vesele, mărțișoare care îmi aduc aminte de soare, de mare, de nisip”, spune vedeta pe care românii din întreaga lume o urmăresc la ProTv Internațional și la Știrile ProTv.
Scoicile transformate în mărțișoare numai bune de oferit persoanelor feminine din viata Monicăi provin atât de la Marea Neagră, de pe litoralul românesc, cât și de la Oceanul Indian și Oceanul Atlantic.