Monica Columbeanu a declarat pentru emisiunea „Poveștiri de noapte”, care va fi difuzată joi de la ora 22:30 pe postul Acasă, că l-ar susține financiar pe soțul ei, Irinel, dacă „prin absurd” acesta ar avea nevoie, potrivit unui comunicat al televiziunii.
Proaspăt întoarsă din Statele Unite ale Americii, Monica Columbeanu vorbește, joi seară, la „Poveștiri de noapte”, despre zvonurile vehiculate în presă în ultima lună. Astfel, ea va vorbi despre presupusul preinfarct, despre consumul de droguri și despre așa-zisele probleme de greutate.
Alături de ea se va afla soțul ei, Irinel, care i-a mărturisit reporterului „Poveștirilor de noapte” că a fost afectat de criză. Nu este însă foarte supărat pentru că soția lui, Monica, devenită model pentru celebra agenție Elite, este gata să-l susțină financiar.
„Noi avem o relație bazată și pe altceva, nu doar pe considerente financiare. Dacă prin absurd ar avea nevoie, l-aș susține financiar pe Irinel”, spune Monica Columbeanu.
Tot pentru „Poveștirile de noapte” Monica Columbeanu a declarat că ține legătura prin internet cu soțul ei când este departe de țara. „Îmi lipsește Iri. Vorbim pe Skype foarte des și, deși îmi lipsește, mă consolez cu gândul că ne vedem la un anumit interval de timp, la o lună sau două”, spune Monica.
Pe de altă parte, Ion Columbeanu vorbește despre micuța lui „bijuterie”, nepoțica Irina, dar și despre aprecierea și admirația pe care le nutrește pentru nora lui, Monica.