Actrița italiană Monica Bellucci a fost cooptată în distribuția filmului „Manual of Love 3”, alături de Robert de Niro, lungmetrajul fiind produs de Aurelio De Laurentiis, informează variety.com.
Anunțul a fost făcut de De Laurentiis marți, când a primit premiul Profile in Excellence acordat de publicația Variety, la Festivalul de Film de la Veneția. Casa deținută de acesta, Filmauro, va lansa primul film 3D din Italia, „Toto in 3D” – o nouă versiune a unei pelicule din 1953.
În filmul „Manual of Love 3”, Bellucci va juca rolul unei femei de care se îndrăgostește un profesor american (Robert De Niro). Filmările încep la sfârșitul lunii, la celebrele studiouri Cinecitta din Roma.
Ambiții mari
Primele două părți ale proiectului „Manual of Love” au adus încasări totale de 43 de milioane de dolari numai în Italia. „A treia parte, cu De Niro, are ambiții de distribuție internațională mai mari”, a spus De Laurentiis.
„Toto in 3D” a fost produs de familia De Laurentiis, dar a rămas în Arhivele Naționale de la Roma. Planul distribuitorilor este să restaureze copia, să o trimită la cele mai importante festivaluri, dar și să lanseze copia în varianta clasică pe 300-400 de ecrane de cinema.
Monica Bellucci s-a născut în Città di Castello, Perugia, Italia. Este considerată una dintre cele mai frumoase actrițe europene. Inițial, ea a început o carieră în domeniul juridic, dar, în timp ce era studentă, a lucrat ca fotomodel.
A jucat în „Dracula”
A debutat ca actriță în 1990, în producții de televiziune, iar la Hollywood a devenit cunoscută în 1992, cu rolul din filmul „Dracula” al lui Francis Ford Coppola. Rolul din „L’appartement” (1996) a propulsat-o ca star. A mai jucat în „Malena” (2000), „Suspect de crimă/ Under suspicion” (2000), „Frăția lupilor/ Le Pacte des loups” (2001), dar și în șocantul „Ireversibil/ Irreversible”, de Gaspar Noe, alături de soțul său, actorul Vincent Cassel.
Actorul, regizorul și producătorul Robert De Niro, în vârstă de 67 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentați și mai influenți cineaști din toate timpurile. Dublu câștigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Nașul: Partea II” (1975) și „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, în special sub bagheta regizorală a lui Martin Scorsese, în filme precum „Șoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieți buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) și „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internațional de Film Tribecca de la New York, înființat în 2002.