Publicul Festivalului de la Veneția nu a avut ochi, duminică, decât pentru Monica Bellucci, transformată de cineastul Terry Gilliam într-o regină odioasă în filmul „Frații Grimm”, o adaptare foarte liberă a poveștilor din copilăria noastră, relatează AFP.
Într-o Germanie ocupată de trupele napoleoniene, Will și Jake Grimm, interpretați de Heath Ledger și Matt Damon, caută metode pentru a profita de pe urma credulității compatrioților lor, realizând exorcizări și lucruri ce țin de vrăjitorie, până într-o zi când trebuie să facă față unui fapt real. Pădurea fermecată, regina cea rea obsedată de oglinda ei, scufița roșie: toate aceste povești celebre sunt amestecate de Terry Gilliam pentru a crea o comedie epică pe fondul luptei binelui împotriva răului.
„Ceea ce am vrut eu este să prind fantezia și să îi dau proporții normale, umane. Datorită tehnicilor digitale, în ziua de azi putem face orice, dar eu am preferat să păstrez lucrurile la un nivel mai mic pentru ca ele să rămână umane”, a subliniat Gilliam.
Monica Bellucci vede în personajul său, care încearcă să își găsească tinerețea și frumusețea pierdute, o parabolă la femeile din ziua de azi, „gata de orice pentru a rămâne tinere”. „Din nefericire, nu există un secret pentru a rămâne tânără”, a declarat ea.
Filmul „Frații Grimm” se află în cursa pentru Leul de Aur, alături de producția „Persona non grata” al realizatorului polonez Krzysztof Zanussi, prezentat tot duminică.
În acest film, Victor, jucat de Zbigniew Zapasiewicz, ambasador al Poloniei în Uruguay, își pierde soția. La înmormântarea acesteia, el îl revede pe Oleg, un vechi prieten, diplomat rus, interpretat de cineastul rus Nikita Mikhalkov, pe care îl suspectează că a avut o relație cu soția sa.
Victor, fost disident în perioada comunismului, presupune de asemenea că Oleg a jucat un rol dublu pe vremea Solidarității și că ar vrea astăzi să vândă niște elicoptere armatei uruguayene.
În acest context, Victor suportă din ce în ce mai greu diferența dintre ideile sale și corupția care domnește la ambasadă. Suspiciunea, deziluzia și nostalgia stau la baza filmului „Persona non grata”.


