Emisiune numismatică

Monede dedicate aniversării a 100 de ani de la înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale



Banca Națională a României (BNR) pune în circulație, în scop numismatic, începând de luni, 25 martie, o monedă din argint, o monedă din tombac cuprat și un set de trei monede (aur, argint și tombac cuprat) dedicate aniversării a 100 de ani de la înființarea, la București, a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale (astăzi ASE – Academia de Studii Economice).
Monedele, cu valori nominale diferite, sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent
Monedele, cu valori nominale diferite (argint 10 lei, tombac cuprat 1 leu, aur 100 lei), prezintă pe avers Palatul Academiei de Studii Economice din București, valoarea nominală, stema României, inscripția „România“ și anul de emisiune 2013.
Reversul monedelor redă o compoziție reprezentând Aula Magna a Palatului ASE din București, inscripția în arc de cerc „Academia de Studii Economice din București“, anul înființării (1913) și anul aniversării centenarului (2013).
Monedele din argint și din tombac cuprat, precum și setul de trei monede, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de o broșură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limbile română, engleză și franceză.
Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului și casierului central ai BNR.
Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României
Tirajele emisiunii sunt de 500 bucăți pentru moneda din argint, 500 bucăți pentru moneda din tombac cuprat și 250 seturi cu monede din aur, argint și tombac cuprat.
Prețurile de vânzare sunt următoarele: 355 lei/buc, exclusiv TVA, pentru moneda din argint; 80 lei/buc, exclusiv TVA, pentru moneda din tombac cuprat, 2 145 lei/buc, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (aur, argint și din tombac cuprat).
Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat, dedicate aniversării a 100 de ani de la înființarea Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale (astăzi ASE), au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulație, în scop numismatic, a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.



Recomandări

Monedă din aur lansată de BNR la 400 de ani de la nașterea Mitropolitului Dosoftei, cu Mănăstirea Probota pe una dintre fețe

Monedă din aur lansată de BNR la 400 de ani de la nașterea Mitropolitului Dosoftei, cu Mănăstirea Probota pe una dintre fețe
Monedă din aur lansată de BNR la 400 de ani de la nașterea Mitropolitului Dosoftei, cu Mănăstirea Probota pe una dintre fețe