Monede canadiene marchează împlinirea a 75 de ani de la apariția lui Superman



Monetăria Regală Canadiană a anunțat, luni, că va lansa pe piață o serie de șapte monede cu chipul lui Superman, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a acestui personaj, creat de canadianul Joe Shuster și de americanul Jerry Siegel, informează AFP.
Aceste monede de colecție – una din aliaj din cupru și nichel, cinci din argint și una din aur – vor fi lansate pe piață până la sfârșitul anului. Ele au o valoare nominală de 50 de cenți pentru moneda din cupronichel, de 10, 15 și 20 de dolari pentru cele din argint și de 75 de dolari pentru aceea din aur de 14 carate.
Prețul de vânzare a fost fixat la 29,75 dolari pentru moneda de 50 de cenți – care va fi însoțită de un timbru comemorativ al Poștei canadiene -, între 44,75 dolari și 129,75 dolari pentru cele din argint și la 750 de dolari pentru piesa din aur.
Piesa din aur, prima monedă din lume din aur gravată cu imaginea lui Superman, va include o imagine în culorile celebrului super-erou în timp ce survolează Metropolis, așa cum Joe Shuster l-a desenat pe coperta revistei de benzi desenate Superman No.1 în anul 1938. Această monedă va fi emisă în doar 2.000 de exemplare.
„Guvernul nostru celebrează nu doar istoria și patrimoniul Canadei, ci și valorile și calitățile pe care le întruchipează Superman”, a declarat ministrul canadian al Imigrației, Chris Alexander, cu ocazia lansării acestor monede la Toronto, metropola care, potrivit comunicatului oficial al Poștei canadiene, ar fi inspirat crearea Metropolis, celebrul oraș în care au loc aventurile lui Superman.