Banca Națională a României (BNR) a pus în circulație, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată centenarului primei legi moderne a pașapoartelor românești.
Moneda din argint, cu valoare nominală de 10 lei, cu greutatea de 31,103 grame, a fost emisă într-un tiraj de 500 de exemplare, iar prețul de vânzare, exclusiv TVA (cu broșura de prezentare care include certificatul de autenticitate, cu semnăturile guvernatorului BNR și casierului central) este de 345 lei/buc.
Moneda prezintă pe avers valoarea nominală „10 LEI” suprapusă peste imaginea pașaportului actual, o reprezentare stilizată a ornamentelor din pagina de pașaport, în care sunt integrate stema și numele țării, iar în partea superioară, anul de emisiune, 2012.
Reversul redă în prim-plan portretul regelui Carol I, suprapus peste imaginea pașaportului emis în timpul domniei sale, și inscripțiile „PRIMA LEGE MODERNĂ A PAȘAPOARTELOR” și „CAROL I”, iar în planul secund, un fragment din textul Legii asupra pașapoartelor, anul emiterii acesteia, 1912, și inscripția „100 ANI”.
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză.
Punerea în circulație, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Iași și Timiș.