Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic luna aceasta o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea pictorului și graficianului Eugen Drăguțescu (1914, Iași – 1993, Roma).
De remarcat faptul că ediția de la începutul acestui an a manifestărilor cu genericul „Sărbătorile Memoriei”, eveniment organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei, Grup Mușatinii, www.dragusanul.ro și Monitorul de Suceava, a marcat centenarul nașterii artistului (care a copilărit la Vicovu de Jos și a studiat la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți), decernând cu acest prilej Premiile „Anului 82 al Artelor Plastice Bucovinene”.
Moneda din argint emisă de BNR, cu diametrul de 37 mm și greutatea de 31,103 grame, prezintă pe avers un desen al artistului plastic Eugen Drăguțescu, valoarea nominală de 10 lei, inscripția „ROMANIA”, stema României și anul de emisiune 2014.
Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura lui Eugen Drăguțescu și anii între care a trăit acesta.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză.
Broșurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului și a casierului central ai BNR.
Tirajul emisiuni numismatice este de 250 de monede, iar prețul de vânzare (exclusiv TVA), inclusiv broșura de prezentare, este de 330 de lei.
Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Eugen Drăguțescu au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulație, în scop numismatic, a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.
Emisiune numismatică
Monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Eugen Drăguțescu
