MONDIALUL

Cât de mondial este Campionatul Mondial? Judecat din punct de vedere geografic, pare impecabil: toate continentele își au reprezentanți în sărbătoarea fotbalului din Germania și, nimic de zis, n-au fost nici un fel de discriminări. Tocmai aici se coace „bubița” din călcâiul lui Achile: dorind să-și arate ireproșabila deschidere democratică, FIFA aduce în competiție echipe flagrant inegale. Pe undeva, e firesc. Sigur că grupele vor cerne și vor sancționa, abia din optimi putându-se vorbi de un oarecare echilibru între combatanți. Din ce am văzut până acum, echipele „mici” au furnizat și surprizele (că de aia-s surprize) – nu chiar năucitoare, dar, oricum, bombițe. Și se rotunjește o întrebare: acest campionat mondial ratifică o reală egalizare valorică? Eliminând din discuție, de la bun început, prezențele accidentale (Arabia Saudită, Iranul, Togo ș.a.) se pot vedea mai întâi marile deziluzii… provizorii (Italia, Franța, Brazilia), dar și reașezări motivate într-un box-office altădată inaccesibil unor team-uri precum Ecuador, Trinidad-Tobago, Coasta de Fildeș, Ghana, Australia, Japonia. Altfel spus și în ansamblu văzut, o nivelare de jos în sus. Ceea ce ar conferi o bilă albă forului internațional, suspectat până acum că aduce în grilă echipe „de ornament” pentru a-și asigura numărul de votanți în alegerile FIFA. Surprizele au fost și vor rămâne sarea și piperul fotbalului, numai că rezultatele neașteptate nu-s rezultatul fortifierii celor creditați cu șansa a doua, cât prestațiilor modeste, neconvingătoare, ale pretendentelor la titlul suprem. Nivelarea funcționează și în compartimentul tacticii în sine: fie cu doi, fie cu cinci vârfuri, până la urmă se joacă la fel. Vă mai amintiți cursele debordante ale lui Garincha, ruperile spectaculoase de ritm marca Pele și Maradona, cascadele de driblinguri sud-americane, un-doi-urile fulgerătoare, șuturile „de poveste”? Amintiri. Toate, dar absolut toate echipele, indiferent de continent, de anumită școală, joacă la fel: construcție puțină, nespectaculoasă și năclăită în pressing, urmată de centrare de pe extreme „la bătaie”. Care va să zică, fotbalul mapamondului s-a englezit – fapt explicabil în primul rând prin aceea că aproape toate selecționatele utilizează fotbaliști trecuți prin echipe din Marea Britanie, ori prin alte mari cluburi europene deprinse cu pragmatismul insular. (Brazilienii n-au, în lotul de bază, nici un jucător provenit dintr-un club brazilian!) Fotbalul a devenit monoton: joacă aidoma și motoretele coreene, și panii polonezi, și bieții costaricani. Începe să funcționeze, ca-n baschet, selecția jucătorilor înalți, capabili să facă legea în careu – cum l-au pierdut pe Koller, cum au ajuns și cehii o echipă oarecare! „Floricica” tehnică a rămas presată în ierbar și-i rar exprimată doar printr-un câte un „călcâi” de efect. Angajamentul fizic impune ca argument suprem lovitura crâncenă cu cotul, greu de observat și prea rar penalizată. Golănia lui de Rossi va impune, probabil, de acum înainte, atenție sporită arbitrajelor la
astfel de faze regretabile, altfel vom vedea iarăși sânge… Poate cineva risca, în
momentul actual, un pronostic final? Italia mi se pare ostenită. Brazilia de azi nu
mai este Brazilia de altă dată. Germanii au prins două șuturi de excepție, altfel
n-au rupt gura târgului. Și Spania scârțâie, în pofida acelui 4-0 cu Ucraina,
victoria cu Tunisia lăsând, totuși, gust sălciu. Firma englezilor s-a dovedit mai
fosforescentă decât exprimarea în joc. La Campionatele Europene, un out-sider (Grecia) a obținut laurii pe care nu i-i pronostica nimeni. Se va întâmpla la fel și la Mondiale? Risc, totuși, un pronostic: candidatul nr. l, potrivit celor arătate pe teren, ar fi Argentina, ceva mai adevărat sud-americană, mai ațoasă și mai omogenă. Mingea, ca și globul pământesc, e, zice-se, rotundă. Globul e turtit la poli. Ronaldinho, călcând pe minge și… turtind-o la o fază banală, avertizează că balonul cu picățele a devenit bun al tuturor, este de uz general, neconfiscabil, și nu mai ascultă doar de profesori. Face, năstrușnicul, șotii! Rămâne, desigur, să mai vedem. Oh, Doamne, fotbalul ni s-a instalat suveran și dictatorial în case; cât de goale și calpe ni se vor părea serile după finală!