O lucrare monumentală, scrisă în limba germană cu caractere gotice, intitulată „Die osterreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild” („Monarhia austro-ungară în cuvinte și imagini”) așteaptă să fie cercetată de cei interesați în rafturile Fondului „Bucovina” de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”. 20 de volume, însumând peste 10.500 de pagini
Cele 20 de volume, însumând peste 10.500 de pagini, cu filele protejate de coperte pânzate, pe care strălucesc (adânc imprimate, încadrate de ornamente florale și însemne heraldice) literele aurite care formează titlul, au fost tipărite la Viena (La Tipografia și Editura Cezaro-Crăiască) între anii 1886 și 1902.
Volumele, care alcătuiesc această uriașă monografie habsburgică, vizează, fiecare în parte, câte unul sau două din teritoriile supuse monarhiei dualiste austro-ungare (Viena și Austria Superioară, Carinthia și Carniola, Dalmația, Tirolul, Boemia, Ungaria, Bosnia și Herțegovina, Croația și Slavonia…).
Cărțile au făcut parte, înainte de 1989, din fondul secret de carte existent la biblioteca suceveană, fond la care publicul cititor nu avea acces (sau la care se putea ajunge numai cu aprobare specială), alcătuit din publicații (cărți, presă veche…) neagreate ideologic, aparținând unor autori puși la index, sau care făceau referire la…Bucovina, și proveneau (așa cum indică ștampila inițială) din vechea Bibliotecă Centrală creată de societățile “Școala Română” și “Casa Națională”.
Singurul volum „obosit” este cel dedicat Bucovinei
Scrise în limba germană și tipărite cu caractere gotice (ceea ce restrânge mult numărul cititorilor) volumele, în cea mai mare parte, sunt ca și noi, iar filele, aproape intacte, nu poartă „amprentele” cititorilor.
Singurul volum „obosit”, frunzărit și cu câteva file lipsă, este cel dedicat Ducatului Bucovina (Herzogtum Bukowina).
Textul (dificil de parcurs și pentru cunoscătorii limbii germane dacă nu stăpânesc alfabetul gotic) și imaginile (nu există fotografii, ci numai ilustrații grafice – gravuri și desene în peniță) oferă un bogat și interesant material informativ.
Volumul „Bukowina”, cu 532 de pagini, tipărit în anul 1899, permitea, la nivel de imperiu, cunoașterea geografiei și istoriei provinciei, a locuitorilor, a obiceiurilor, având capitole distincte pentru fiecare dintre naționalitățile conlocuitoare: români, ruteni, huțuli, lipoveni, germani, poloni, maghiari, armeni, țigani (în această ordine).
Textul se bazează pe scrierile lui Ion Sbiera, Simion Florea Marian, Dimitrie Dan, Karl A. Romstorfer, Johann Polek și Friedrich Kaindl.
141 de ilustrații grafice
Ilustrațiile grafice (141 de imagini realizate de artiști cunoscuți ai vremii, între care și gravorii și desenatorii oficiali ai Casei de Habsburg, cei care executau portretele membrilor familiei imperiale) sunt mărturii deosebit de prețioase.
Alături de imaginile din Cernăuți, Rădăuți, Siret, Câmpulung, Vatra Dornei, dar și din Cacica, Valea Putnei, Pojorâta, Iacobeni, Cârlibaba sau Poiana Stampei, imagini cu biserici și mănăstiri, cu târguri și iarmaroace, cu plute care coboară pe Bistrița sau pe Ceremuș, cu trenul forestier sau cu exploatările miniere ale lui Anton Manz von Mariensee, sunt și câteva ilustrații din Suceava.
Putem vedea peisaje de la marginea orașului, ruinele Cetății de Scaun, lăcașuri de cult (Biserica din Ițcanii Vechi sau mănăstirile și bisericile armenești Zamca, Hagigadar și Sf. Simion – Turnul Roșu).
Pentru orice cercetător al trecutului Bucovinei volumul constituie o prețioasă sursă de documentare.
Cât despre întreaga serie alcătuită din cele 20 de volume se poate spune că este o adevărată enciclopedie a monarhiei habsburgice.



