Scandalul declanșat de cererea de demitere a procurorului Tuluș este adevăratul test la întrebarea: sunt reformele din Justiție ireversibile? Mi s-a pus această întrebare de multe ori, mai ales de către ziariști străini care scriu despre România. Îngrijorarea lor era legitimă. Faptul că până și Comisia Europeană lega în mod evident reforma justiției de persoana Monicăi Macovei îi punea pe gânduri. Bineînțeles, ar fi fost preferabil ca România să aibă o clasă politică care să înțeleagă că trebuie să lase justiția în pace, să cadă de acord că e timpul să renunțe la privilegiul tradițional al imunității tacite, care spune că politicienii, rudele și prietenii lor sunt intangibili.
Din păcate nu o avem. Avem o clasă politică primitivă, care încearcă să înlocuiască procurorii incomozi imediat ce au prins un prilej favorabil de răfuire politică. Avem o clasă politică care s-a bătut cu ideea de Agenție de Integritate independentă și nu au acceptat-o până nu au subordonat-o Senatului. Adică, ei vor trebui să supravegheze instituția care îi va ancheta tot pe ei. Dacă sunt nemulțumiți, pot respinge raportul anual al ANI și conducerea este demisă. Dacă cineva crede că exagerez, să se gândească la Consiliul de Administrație de la TVR. Același mecanism: control parlamentar, interese politice, membrii numiți politic de partide, raport anual care trebuie aprobat de Parlament. S-a depolitizat TVR până acum? Nici vorbă. Un director reformist ca Tudor Giurgiu a fost mătrășit când s-a simțit nevoia de telefoane pe firul scurt. Așa va fi și cu conducerea ANI. La primul semn că își face treaba, vor găsi motive arbitrare să îi respingă raportul de activitate.
Cum spuneam, ar fi fost bine să avem altfel de politicieni. Nu i-am avut și totul a depins de Macovei. Cum a plecat, cum se încearcă restaurația ideii de castă: nu vă atingeți de politicieni. Motivația demiterii procurorului Tuluș este jenantă. Se amestecă acolo dosare vechi cu cele noi, se judecă la kilogram, se reproșează procurorului că judecătorii nu au dat sentințe în dosare deja trimise în instanță.
Revin la întrebarea cu care mă sâcâiau pe bună dreptate ziariștii străini când le vorbeam de bine despre reforma în justiție: este ireversibilă? Avem semne bune. Breasla magistraților a reacționat destul de dur la năzbâtâia ministrului Chioariu. De ei depinde acum totul. De procurorii și judecătorii care acum trebuie să își apere independența pe care Macovei a smuls-o pentru ei de la politicieni. Pentru toți oamenii de bună credință din sistem, acesta este momentul zero. Circumstanțe mai bune decât acum nu vor mai găsi. Presiunea externă este maximă, indignarea opiniei publice la fel. Au de ales între a pleca capul și a se întoarce la vechiul sistem (vă amintiți de sinuciderea procurorului Panait?) sau a ridica fruntea pentru a-și apăra libertatea. Este momentul ca magistrații să-și facă propria revoluție. Dacă nu vor vorbi acum, vor trebui să tacă mereu.
