Lecția de religie

Momentul morții în viața familiei creștine



Cel mai bun sfetnic al vieții morale pentru tineri este cugetarea la moarte Foto: STOCK.XCHNG
Cel mai bun sfetnic al vieții morale pentru tineri este cugetarea la moarte Foto: STOCK.XCHNG

Pedeapsa cea dintâi a lui Dumnezeu, după greșeala primei familii de oameni a fost aceasta: “Cu moarte veți muri”. Și într-adevăr, după călcarea poruncii, două morți au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, și Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupeasca, iar moartea duhovnicească a fost până la venirea în trup a Noului Adam – Hristos, Dumnezeul și Mântuitorul nostru.
Noe, al optulea patriarh de la Adam, fiind mare prooroc și plăcut lui Dumnezeu, trăind 950 de ani, a avut grijă să păzească cu sfințenie în toată vremea lui un dar de mult preț moștenit de la patriarhii mai vechi, oasele primei zidiri ieșită din mâna lui Dumnezeu, cu care a învățat pe fiii săi cea mai înaltă filosofie: “Doamne, ferește! Să nu ajungem ca strămoșul nostru! Să nu mâniem pe Făcătorul nostru, că iată, oasele lui Adam sunt aici și sufletul lui se chinuiește în muncile iadului, pentru ca a călcat porunca lui Dumnezeu”.
Să nu uităm că vom muri
Iată filosofia cea mai înaltă pe care a dat-o Noe feciorilor săi: să nu uite că vor muri. Tot în acest sens, Sfântul Ioan Damaschin ne încurajează: “O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viață, ca cel ce pururea cugetă la tine, pururea viază”.
Nici un păcat nu va trece de la minte la simțire, nici prin imaginația noastră, dacă avem înaintea ochilor moartea. Dacă uităm moartea, murim, dacă nu uităm moartea, trăim, suntem vii cu sufletul în vecii vecilor. De aceea, întreaga activitate a familiei de-a lungul vieții pământești e bine să fie cenzurată de gândul morții, al judecății, al gheenei, al ultimului moment din viață, al Împărăției cerurilor. Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai înțelept sfetnic al vieții morale, pe care să și-l aleagă în viața tinerii este cugetarea la moarte.
Sfântul Antonie le spunea ucenicilor: “Pururea aduceți-vă aminte de veșnicie. Pururea să gândiți că, dacă seara te-a apucat asfințitul soarelui, nu este sigur că ajungi până dimineața. Și dacă dimineața și-a răsărit soarele, nu ești sigur dacă mai apuci apusul. Că nu este viața în mâna noastră”.
Îngerul ne ocrotește
Dacă dorim cu adevărat să trăim în vecii vecilor, să facem voia lui Dumnezeu, să ne întoarcem la pocăință și la săvârșirea faptelor bune. Sfântul Efrem Sirul ne spune că, în clipa când omul își dă sufletul, apar în fața lui atâția diavoli, câte păcate a avut omul și atâția îngeri sfinți, câte fapte bune a avut el în viață.
Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare îndrăzneală și putere în ceasul morții. De aceea, să ne obișnuim, când ne rugăm acasă, după ce ne-am terminat rugăciunile, să facem și câteva închinăciuni la îngerul pe care-l avem ocrotitor de la botez și care ne însoțește prin vămile văzduhului după moarte, până la 40 de zile, zicând: “Sfinte îngere, păzitorul vieții mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine păcătosul (păcătoasa) !” Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.
Sângele Lui ne curăță de orice păcat
Cele mai importante slujbe, pentru cei care urmează să primească paharul morții, sunt spovedania generală și Sfânta Împărtașanie, precum și Sfântul Maslu. De asemenea, întreaga familie a celui adormit în Domnul trebuie să se spovedească imediat, pentru a avea garanția ca Dumnezeu va primi jertfele ei. Imediat după moarte se fac, timp de 40 de zile, Sfânta Liturghie, parastase cu dezlegări și milostenie la săraci, care vor ajuta mult sufletul la trecerea vămilor. Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. Sufletul va sta în iad până se curăță de păcat, pentru ca, spune Sfânta Evanghelie: “Nimic necurat nu va intra în Împărăția Cerurilor”. Legat de acest moment, un sfânt spunea că a văzut o mare de flăcări și din marea aceea ieșeau porumbei albi ca zăpada și zburau la cer. Și acolo era iadul și auzea țipete și vaiete. “Cum, Doamne, din foc ies porumbei?” s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepți, care s-au curățit prin canon, stând în iad, unde și-au plătit tot ce erau datori să plătească, că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie, pentru ca jertfa și răscumpărarea noastră se fac prin Sângele lui Iisus Hristos. Cum, de altfel, zice si Apostolul: “Sângele Lui ne curăță de orice păcat”.
Rugăciunea sobornicească și nominală
Sf. Cuv. Anastasia Stareța, la sfârșitul vieții sale, a cerut soborului mănăstirii a sluji Sf. Liturghie și a face cele cuvenite îngropării, iar după ce s-a dus la Domnul, în a 40-a zi, ne-a mărturisit prin vedenie dumnezeiască: “Cunoscut să vă fie vouă, cum că milosteniile cele ce se fac pentru suflet, până la 40 de zile, cum și săturarea flămânzilor și rugăciunile preoților, milostivesc pe Dumnezeu; și chiar mult păcătoase de ar fi sufletele celor adormiți, primesc iertarea păcatelor de la Domnul, iar de vor fi drepte, apoi aceia care fac pomenirea se îmbogățesc cu împlinirea a tot binele”. (V. Sf. 12 apr.) Iar, dacă a murit cineva nespovedit din tinerețe și a avut păcate de moarte, grele, e aproape cum ar fi nebotezat, pentru că nu mai are legătură cu Biserica. Toate slujbele care se fac pe pământ, pentru un asemenea suflet, foarte puțin îl ajută, fiindcă “nimic necurat nu va intra în Împărăția cerurilor”. Totuși, îi putem ajuta cu un pomelnic sobornicesc. Referitor la acest aspect dorim să amintim în continuare că Biserica noastră se roagă în două feluri: sobornicește și nominal. Rugăciunea sobornicească are loc în timpul Sfintei Liturghii, după “liturghia celor chemați”.
„Pace, dreptate și bucurie întru Duhul Sfânt”
În acest moment Biserica se roagă pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, să le descopere Dumnezeu, Evanghelia dreptății. Astfel, în cazul celor pe care moartea i-a găsit nespovediți, neîmpărtășiți, necununați sau în alte păcate grele, dacă știm ce preot l-a botezat (cununat) și este mort sau alte rudenii spirituale (nașii de botez sau cununie), îi punem pe aceștia în pomelnic, fără să punem numele celui mort nepregătit, scriind sub numele pomenit: “și cu tot neamul lor cel adormit”. Aici va intra și el, că este botezat și este fiu duhovnicesc al lor.
Ferice de creștinul acela care trăiește pe pământ, iar cu mintea lui trăiește în cer; cu mintea lui se înalță la Dumnezeu și după puterea lui se ostenește să facă fapte bune, ca să se ducă în Raiul desfătării. Acolo nu mai este moarte, nu mai este bătrânețe, nu mai este durere, nu mai este boală, nu mai este frică. Ci veșnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, “pace, dreptate și bucurie întru Duhul Sfânt”.
(www.biserica.org)



Recomandări

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni