În perioada asta care mai în fiecare an este văduvita de evenimente sportive care să ne țină în tensiune, ne uităm cât e ziua de lungă la tenis, care parcă nici el nu mai e ce a fost, de când Roger Federer lipsește din circuit, parțial pe motive medicale, dar cu siguranță că și sub apăsarea vârstei. În lipsa lui, există totuși niște jucători care mai au timp și de spectacol, ultimă surpriză în acest sens fiind Alexanbder Bublik din Kazakhstan, învins totuși ieri de americanul Tiafoe, dar după un meci încântător. Printre momentele cu adevărat memorabile ale acestui turneu, unul a fost revenirea în circuit a Serenei Williams. Am văzut integral meciul ei cu franțuzoaica Harmony Tan. De mai multe ori părea să țină jocul în mână, dar franțuzoaicase cramponade fiecare minge, astfel că a reușit cumva să ducă scorul la 1-1, apoi 6-6 în decisiv, așa că a venit maxi-break-ul ăla până la 10. La 4-0 pentru Serena, nu părea că s-ar mai putea întâmpla ceva. Și totuși… Așa că la interviul de după, învingătoarea, Tan, ne-a spus cum nu pricepe ce i se întâmplă, că ea, sărăcuța, avusese drept strategie de joc „să nu piardă rușinos, să încerce să facă 2-3 game-uri în fața celei pe care o divinizează!”. Al doilea moment tulburător a fost meciul de adio al belgiencei Kirsten Flipkens, învinsă alaltăieri de Simona Halep. Finalul de partidă le-a adus pe amândouă la fileu, unde au stat îmbrățișate aproape un minut, lui Flipkens șiroindu-i lacrimile. Simona s-a retras cu discreție și eleganță de la interviul cuvenit învingătoarei, spunând că „ăsta e momentul lui Kirsten”. Iar Kirsten, întrebata de ce planuri are, a năucit onorataasistență „Păi, să câștig aici!”. La dublu, adică, unde continua turneul! Ea s-a retras de la simplu…!