Ziua Sfinților Martiri Brâncoveni

„Moment de rugăciune și pioasă amintire”, la Biserica Nașterea Maicii Domnului din municipiul Suceava

Ziua Sfinților Martiri Brâncoveni la Biserica Nașterea Maicii Domnului din Suceava

Ziua Sfinților Martiri Brâncoveni a fost marcată la Suceava, la Biserica Nașterea Maicii Domnului, printr-o manifestare cu genericul „Moment de rugăciune și pioasă amintire”.
Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat pe Martirii Brâncoveni, stabilindu-le zi de pomenire pe 16 august
Manifestarea, organizată de Biserica Nașterea Maicii Domnului (pe latura de vest a căreia, prin strădania preotului paroh dr. Viorel Ioan Vârlan, se află amplasat, pe axul crucii, din toamna anului 2004, grupul statuar „Familia Brâncoveanu”, realizat de artista plastică Ginette Santha) și Fundația In Memoriam, a marcat împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a lui Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, precum și a ginerelui acestuia, sfetnicul și vistiernicul Ianache Văcărescu, la data de 15 august 1714.
Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat din anul 1992 pe Martirii Brâncoveni, stabilindu-le zi de pomenire la data de 16 august, pentru a nu coincide cu praznicul Adormirii Maicii Domnului.
„Îi comemorăm pe Sf. Martiri Brâncoveni prin rugăciune și printr-o manifestare de suflet”
La momentul comemorativ au participat ctitori ai bisericii, între care s-au aflat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, și soția sa, Elena, enoriași ai parohiei și membri ai Fundației In Memoriam.
Așa cum a spus în cuvântul de deschidere preotului paroh dr. Viorel Ioan Vârlan, evenimentul se înscrie ca „un moment special, în care-i comemorăm pe Sf. Martiri Brâncoveni prin rugăciune și printr-o manifestare de suflet”.
După rugăciunea și troparul cântat sfinților, preotului paroh a dat citire Hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin care anul 2014 a fost declarat în Patriarhia Română, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei împărtășanii)și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni.
Deși li s-a promis viața în schimbul trecerii la mahomedanism, nu au renunțat la credința ortodoxă
Invitatul special al manifestării, arheolog dr. Paraschiva Victoria Batariuc, a conturat apoi contextul istoric în care Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688 și 1714, a devenit victima uneia dintre cele mai cumplite tragedii din istoria neamului românesc.
Subliniind faptul că, în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, Țara Românească a cunoscut o perioadă de liniște și dezvoltare a vieții spirituale, domnitorul ducând o politică de mecenat artistic și fiind ctitorul unor lăcașuri religioase (bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, Mănăstirile Hurezi și Brâncoveni, Biserica Sf. Gheorghe Nou din București), prin care s-a impus stilul arhitectural brâncovenesc, dr. Paraschiva Victoria Batariuc a rememorat momentul executării Brâncovenilor, la Istanbul, la porunca sultanului Ahmed al III-lea, cu accent pe faptul că, deși li s-a promis viața în schimbul trecerii la mahomedanism, nu au renunțat la credința ortodoxă.
„Sfinții Martiri Brâncoveni sunt un exemplu pentru noi toți, dar în primul rând pentru tineri”
Așa cum a remarcat la final preotul paroh dr. Viorel Ioan Vârlan, prin demnitatea cu care și-au întâmpinat moartea „martirii Brâncoveni și-au depășit statura de simpli oameni”, motiv pentru care Biserica Ortodoxa Româna i-a canonizat, trecându-i în rândul sfinților.
„Sfinții Martiri Brâncoveni – a încheiat el – sunt un exemplu pentru noi toți, dar în primul rând pentru tineri. Ne-au dăruit nouă pildă cu care suntem mândri și de aceea cinstim această zi și ne rugăm ca ei să ne fie protectori!”

Recomandări

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

100 de copii de la școli din municipiul Suceava și din comuna Adâncata, în Tabăra de creație „Micii iconari”, ediția a XIV-a