Liga a II-a

Moment de respiro venit la țanc pentru Rapid Suceava



Cătălin Golofca va fi recuperat complet până la următorul meci oficial
Cătălin Golofca va fi recuperat complet până la următorul meci oficial

Mai mulți jucători ai Rapidului au ieșit accidentați de pe teren după partida de luni, din Giulești, astfel că au fost menajați la ședințele de pregătire efectuate de gruparea suceveană în această săptămână. Din fericire, leziunile suferite de mijlocașii Ciprian Sumanariu, Cătălin Golofca și Constantin Aeroaiei nu sunt grave, iar ei vor intra în programul normal al echipei la începutul săptămânii viitoare. Fără probleme a decurs și recuperarea fundașului central Radu Sava, care a părăsit terenul accidentat la ultimul joc de pe teren propriu, cu Ceahlăul Piatra Neamț. Acesta a reluat deja alergările, iar în 4-5 zile va fi apt sută la sută. „Este îmbucurător că problemele de lot sunt pe cale de rezolvare. Avem noroc că vom sta în etapa programată în acest week-end, pentru că, în caz contrar, ar fi trebuit să facem mai multe improvizații. Vom profita de faptul că nu vom juca sâmbătă și ne vom deplasa la Pojorâta, pentru a-i vedea la lucru pe cei de la Academica Clinceni, cu care ne vom confrunta în runda următoare”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
După partida din deplasare, cu Academica Clinceni, Rapidul va încheia turul pe Areni, împotriva formației Dunărea Călărași, antrenată de fostul internațional Ionel Ganea. Sezonul de toamnă nu se va încheia însă atunci, urmând să continue și cu primele cinci etape din retur.



Recomandări