Eveniment

Moment comemorativ la Muzeul de Istorie, pentru cei care au căzut victime Holocaustului nazist

„Și ei au fost ca noi”, expoziție documentară la împlinirea a 70 de ani de la Holocaustul transnistrean
„Și ei au fost ca noi”, expoziție documentară la împlinirea a 70 de ani de la Holocaustul transnistrean

La Muzeul de Istorie din Suceava a avut loc ieri un eveniment emoționant, de comemorare a celor căzuți victime Holocaustului nazist. Sub genericul „Și ei au fost ca noi”, la etajul întâi al muzeului a fost vernisată o expoziție documentară la împlinirea a 70 de ani de la Holocaustul transnistrean. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Bucovinei, Biroul Istorie, în colaborare cu Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale.
Deși la eveniment nu a participat nici unul dintre supraviețuitorii acelui moment dramatic din octombrie 1941 (în Suceava trăiesc cinci supraviețuitori ai deportărilor din Transnistria), pe motiv că timpul nu a închis rănile și orice imagine din trecut este mult mai dureroasă pentru ei, muzeograful Ioan Mareș, profesorul Sorin Golda și subprefectul Angela Zarojanu au vorbit despre expoziție și despre evenimentele petrecute pe 9 octombrie 1941. Chiar la debutul manifestării, muzeograful Ioan Mareș a propus participanților păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului nazist.
Imagini reprezentative din lagărele de concentrare
Pe câteva panouri au fost expuse copii după documente aflate în Arhivele Naționale ale Serviciului Județean Suceava referitoare la evacuarea evreilor din comune și internarea acestora în lagăre, ordine și circulare, tabele, cereri, rapoarte, corespondență referitoare la evacuarea evreilor din județul Suceava și la integrarea lor în lagăre de concentrare. În aceeași expoziție, de organizarea căreia s-a ocupat muzeograful Cristina Pânzaru, au fost expuse și copii după cereri privind acordarea de ajutoare repatriaților din Transnistria, acte de paupertate și adeverințe cu privire la deportarea în Transnistria, tabele nominale privind distribuirea de ajutoare către evreii din Rădăuți repatriați în Transnistria, precum și documente ce conțin informații cu privire la situația artiștilor de origine etnică evrei. Sucevenii pot vizualiza imagini reprezentative din lagărele de concentrare, cu victime ale acestei tragedii din istoria omenirii, pentru a aminti un episod ce nu trebuie uitat niciodată.
Rugăciune și lumânări aprinse
Profesorul Sorin Golda, președintele Comunității evreiești din Suceava, a aprins prima lumânare și a citit o rugăciune în limba ebraică în memoria evreilor din Bucovina de Sud deportați forțat, în vagoane de marfă încuiate, pe 9 octombrie 1941, în Transnistria. Numai în primele zile, în perioada 9-11 octombrie 1941, au fost deportați în Transnistria peste 5.000 de evrei din Suceava, Solca, Burdujeni și Ițcani.
„La Zaharești, acum doi ani, am ridicat un monument în amintirea celor 33 de evrei omorâți atunci. Din zona Bucovinei au fost deportați în Transnistria circa 200 de mii de evrei, dintre care, în anii 1943, 1944, s-au întors acasă doar 50.000. Comunitatea evreilor din județul Suceava mai numără circa 200 de membri, în municipiul Suceava fiind circa 70 de membri”, a completat Golda. Dorința comunității evreiești din Suceava, după spusele profesorului Sorin Golda, este aceea ca anul viitor să fie deschis, cu sprijinul Prefecturii Suceava, un Muzeu al Holocaustului în Sinagoga din Suceava.
La finalul vernisajului de ieri, elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș”, împreună cu muzeografi, istorici, jurnaliști, participanți la eveniment, au aprins lumânări în memoria evreilor din Bucovina de Sud deportați forțat în Transnistria.