Fotbal – Liga a IV-a

Moldovița ține în continuare aproape de Sporting



Avramia (la balon) a înscris al doilea gol pentru Sporting, în confruntarea de la Mihoveni, Rapid II
Avramia (la balon) a înscris al doilea gol pentru Sporting, în confruntarea de la Mihoveni, Rapid II

Derbiul etapei a XXVI-a a fost fără discuție meciul dintre Rapid II și Sporting Suceava. Chiar dacă au aliniat în formula de start nu mai puțin de opt jucători de la prima echipă, gazdele nu au putut să încurce liderul, care s-a impus la final cu scorul de 2-0 prin golurile marcate de Negru și Avrămia.
Avansul celor de la Sporting în fruntea ierarhiei a rămas în continuare de 3 puncte, pentru că și cea de-a doua clasată, gruparea din Moldovița, a trecut de un hop greu în această rundă. Foresta a învins la limită, pe teren propriu, pe Bucovina Frătăuții Noi, grație reușitei semnate de Ruxandari în debutul părții secunde.
Într-un alt joc, Dorna Vatra Dornei și Minerul Iacobeni au remizat, scor 3-3, după o primă repriză foarte spectaculoasă, în care s-au înscris toate cele 6 goluri.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a XXVI-a a Ligii a IV-a:
Viitorul Liteni – Voința Stroiești 6-0
FC Marginea – Steaua Dumbrăveni 3-0
CS Gura Humorului – Zimbrul Siret 1-3
Foresta Moldovița – Bucovina Frătăuții Noi 1-0
Unirea Boroaia – Florconstruct Pătrăuți 2-0
Dorna Vatra Dornei – Minerul Iacobeni 3-3
Bucovina Rădăuți – Rarăul Câmpulung Moldovenesc 2-2
Rapid II Mihoveni – Sporting Suceava 0-2
Foresta Mălini a stat.
Clasament
1. Sporting Suceava 24 18 5 1 75-22 59
2. Foresta Moldovița 25 17 5 3 63-26 56
3. Foresta Mălini 24 15 3 6 72-34 48
4. Bucovina Frătăuții Noi 24 15 3 6 57-25 48
5. Minerul Iacobeni 24 14 4 6 63-47 46
6. CS Gura Humorului 25 16 2 7 75-36 42
7. Rapid CFR II Mihoveni 24 13 3 8 73-42 42
8. Dorna Vatra Dornei 25 13 2 10 54-27 41
9. FC Marginea 25 11 1 13 44-49 34
10. Unirea Boroaia 25 11 0 14 47-61 33
11. Viitorul Liteni 25 9 2 14 48-50 29
12. Zimbrul Siret 24 9 2 13 32-44 29
13. Voința Stroiești 25 6 4 15 29-69 22
14. Bucovina Rădăuți 24 6 3 15 34-83 21
15. Florconstruct Pătrăuți 24 5 1 18 33-76 16
16. Steaua Dumbrăveni 25 4 3 18 16-57 15
17. Rarăul Câmpulung Moldovenesc 24 3 3 18 21-88 0
Notă: CS Gura Humorului a început campionatul cu o penalizare de 8 puncte, iar Rarăul Câmpulung Moldovenesc cu o penalizare de 12 puncte! Danalis Zvoriștea s-a retras din campionat înainte de finalul turului și toate rezultatele i-au fost anulate. Steaua Dumbrăveni s-a retras din campionat după finalul turului și, conform regulamentului, va pierde cu scorul de 3-0 la „masa verde” toate meciurile pe care le mai are de disputat în actuala ediție de campionat.