La Ateneul Tătărași

„Moldovița – satul ouălor încondeiate”

Ateneul Tătărași din Iași va avea mâine, începând cu ora 11.30, oaspeți din Bucovina.
Sub genericul „Moldovița – satul ouălor încondeiate”, prozatorul și cercetătorul tradițiilor huțule Casian Balabașciuc și meșterii populari Elisaveta Moroșan, Veronica Loba și Constantin Moisa vor reprezenta așezarea din inima Obcinelor Feredeu și Mare și vor evolua în cadrul unui atelier de încondeiere a ouălor, cântec și tradiție. Cu acest prilej vor fi prezentate filme care vizează etnia huțulă din Bucovina (huțulii au devenit populație majoritară în Moldovița începând cu anii 1700, iar cultura și civilizația lor originală domină și astăzi comuna) și va fi susținută o prelegere despre credință, tradiție și conviețuire.

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști