Pe filieră ucraineană

Moldoveni trecuți granița fraudulos, prinși la Sucevița

Trei bărbați și o femeie din Republica Moldova, care au intrat fraudulos pe teritoriul României, au fost depistați în trafic de o patrulă de poliție în comuna Sucevița, din cercetări rezultând că aceștia se îndreptau spre Ardeal, unde munceau. Moldovenii se aflau într-un microbuz și erau însoțiți de patru cetățeni ucraineni.
Totul a ieșit la iveală întâmplător, sâmbătă, în jurul orei 11.00, când pe DN 17 A, în Sucevița, o patrulă de poliție din localitate efectua un control pe linie rutieră. La un moment dat, oamenii legii au tras pe dreapta un microbuz și un autoturism, înmatriculare în Ucraina. În microbuz se aflau șase persoane, în timp ce în autoturism de aflau două.
Cum cei patru cetățeni moldoveni (Ala V., de 43 de ani, Sergiu A., de 31 de ani, Alexandru M., de 27 de ani, Constantin M., de 31 de ani, toți domiciliați în Chișinău) nu aveau viză de intrare în România, polițiștii au reținut pentru audieri toate persoanele aflate în cele două mașini, sesizând Oficiul Român pentru Imigrări – Centrul Regional Rădăuți și Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava.
S-a stabilit că cei patru moldoveni au trecut fraudulos granița, în timp ce ucrainenii intraseră legal în România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, continuându-se cercetările pentru a se stabili cu certitudine unde urmau să ajungă aceștia și care era rolul ucrainenilor în afacere.
„S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru continuarea cercetărilor și soluționarea procedurală, conform competenței materiale”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări

Trei funcționare anchetate în dosarul „fabricii de acte false” de la Câmpulung Moldovenesc nu mai au nici o măsură restrictivă și își susțin nevinovăția

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt