– Petru Ivanov, de 26 de ani, din Chișinău, a ajuns pe mîna polițiștilor de la în urmă cu trei săptămîni, în timp ce încerca să vîndă cannabis în parcul de lîngă clădirea Tribunalului Suceava
În cursul zilei de ieri, procurorii din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate și antidrog au decis trimiterea în judecată a cetățeanului moldovean prins în urmă cu aproximativ trei săptămîni în flagrant, în timp ce încerca să vîndă droguri în parcul de lîngă clădirea Tribunalului Suceava. Petru Ivanov, în vîrstă de 26 de ani, din Chișinău, a fost dat pe mîna instanțelor de judecată pentru săvîrșirea infracțiunilor de trafic de droguri și introducerea în țară de droguri de risc, fapte pentru care riscă să stea în spatele gratiilor între 10 și 20 de ani. Moldoveanul a fost prins pe data de 22 iulie a.c., în urma unui flagrant organizat de polițiștii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Suceava. Ivanov a venit la Suceava pentru a-i vinde unui client, polițist sub acoperire, cannabis. Deși înțelegerea inițială a fost ca moldoveanul să-i aducă „clientului” un kilogram de cannabis, cantitate în schimbul căreia ar fi primit, chipurile, nu mai puțin de 1000 de euro, Ivanov a adus cu el doar 275 de grame. După ce s-a întîlnit cu polițistul sub acoperire și s-a asigurat că este într-adevăr interesant să cumpere și are banii la el, Ivanov s-a dus pînă la taxi-ul cu care a venit (parcat în zonă) și, din portbagajul autoturismului, a scos o geantă. În acel moment, polițiștii au acționat și l-au imobilizat pe tînăr. În geanta moldoveanului au fost găsite o pungă de făină și una de paste făinoase, precum și două borcane de aproximativ trei kilograme cu murături. În acestea din urmă, polițiștii au găsit, în gogoșarii din borcane, nu mai puțin de 14 „bile” de cannabis. Deși inițial a încercat să-i ducă în eroare pe anchetatori, motivînd că nu știa nimic de prezența drogurilor în murături, în fața procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Suceava, Ivanov a recunoscut că încerca să vîndă cannabisul la Suceava, pentru că avea datorii foarte mari.
Moldoveanul prins la Suceava cu droguri ascunse în borcane cu murături riscă pînă la 20 de ani de pușcărie
