Cetatea a dispus cu scorul de 7-1 de formația de liga a IV-a Danalis Zvoriștea, într-un meci amical disputat marți seară pe stadionul Areni. Antrenorul Ioan Radu a profitat de acest prilej pentru a roda tot lotul avut la dispoziție. Reușitele învingătorilor au fost semnate de Gonța (2), Tomaz, Jalbă, Andrieș, Negru și Homneac, din lovitură de la 11 metri. Golul de onoare al formației pregătite de Nae Grosu și Constantin Bosânceanu a fost înscris de Ungureanu spre finalul primei reprize.
În partea secundă a amicalului cu Danalis Zvoriștea în garnitura suceveană a apărut în premieră și atacantul Victor Gonța. În vârstă de 21 de ani, Gonța este originar din Republica Moldova, acolo unde activat până în prezent la o echipă din eșalonul secund. Gonța a avut o evoluție apreciată în amicalul cu Danalis, reușind să-i convingă pe oficialii Cetății de oportunitatea transferului său. “Moldoveanul pare a fi un jucător cu calități, dornic să facă pasul spre un alt fotbal. Din ce am observat are calități fizice deosebite și chiar dacă nu strălucește la capitolul procedeelor tehnice e un fotbalist care ne-ar putea ajuta. La vârsta lui are o atitudine pozitivă spre deosebire de alți jucători de o seamă cu el”, a declarat antrenorul principal Ioan Radu. Nu mai rămâne decât ca impresarul jucătorului să ajungă la Suceava în zilele următoare și să se pună de acord cu partea suceveană.
Interes pentru Stanca, A. Aileni și Sevaciuc
În afara lui Gonța, oficialii Cetății au în vedere și alți fotbaliști pentru întărirea pe ultima sută de metri a lotului sucevean ținând cont că perioada de transferuri se încheie peste doar câteva zile. Este vorba de jucătorii George Stanca și Andrei Aileni ce activează la formația de liga a IV-a Foresta Mălini, dar și de fundașul Rapidului, Claudiu Sevaciuc. Ioan Radu nu pare însă prea încântat de oportunitatea înregimentării lui Aileni și Stanca.
„Nu știu cât ne-ar ajuta venirea celor doi. Să nu uităm că provin totuși de la o formație de liga a IV-a și le-ar lua destul timp să ajungă la parametrii fizici optimi”, a precizat tehnicianul sucevean.
În ce-l privește pe Sevaciuc, acesta a promis că va lua în calcul oferta Cetății numai dacă Rapidul va ieși din lupta pentru promovare până la iarnă.
Tinerii lui Radu au fluctuații
Prezent la conferința de presă de ieri, Ioan Radu a tras primele concluzii după cele 3 meciuri disputate de Cetatea în actuala ediție de campionat. „În Ghencea am avut o atitudine normală și am obținut un rezultat de egalitate. Cu Buzăul am fost însă la polul opus și am pierdut, iar în meciul cu Dunărea Giurgiu am revenit la atitudinea demonstrată pe terenul Stelei. Sigur, e de înțeles că jucătorii nu pot fi concentrați permanent pe parcursul unui sezon, dar raportat la valoarea lotului de care dispunem, e clar că ne putem atinge obiectivele doar prin dăruire, angajament și mult devotament. Avem un lot alcătuit preponderent din jucători tineri și e normal să apară și asemenea fluctuații de la un meci la altul”, a conchis Radu.
Revine Tomaz
Ioan Radu a mai anunțat că gruparea suceveană nu se va putea baza pe aportul a trei jucători pentru confruntarea de sâmbătă, de pe Areni, cu Concordia Chiajna. Feraru își ispășește ultima etapă de suspendare după cartonașul roșu încasat în precedentul meci de pe teren propriu, cu Gloria Buzău, în vreme ce tinerii Breniuc și Stănescu sunt accidentați. Are însă șanse mari să redebuteze în tricoul Cetății atacantul brazilian Tomaz, care s-a recuperat aproape complet din punct de vedere fizic. „Mă bucur că m-am întors la Suceava, unde m-am simțit bine și prima dată când am jucat aici. Sunt pregătit să demonstrez că am valoare și aștept cu nerăbdare să evoluez din nou în fața publicului sucevean”, a declarat Tomaz.