Directorul sportiv al grupării Unirea Urziceni, Viorel Moldovan, a declarat, marți, la Sport.ro, că, din punctul său de vedere, locul doi la finalul acestei ediții de campionat va fi ocupat de Steaua, echipă pe care jucătorii pregătiți de Dan Petrescu o vor întâlni în etapa următoare a Ligii I.
„Nu va fi ușor, Steaua rămâne Steaua, nu pot să-și permită niciun pas greșit în perspectiva a ceea ce și-au propus. Ei cred în șansa lor, noi în a noastră, cine e mai bun să câștige. În Ghencea e presiune mare, cu suporterii în spate, nu va fi ușor. Va fi o presiune pe care sper să o depășim. Sper să profităm de unele slăbiciuni ale lor și să marcăm. Nu vom merge să ne deschidem și să atacăm Steaua, e logic, dar tactica o va decide antrenorul. Steaua e pe o pantă ascendentă, normal că speră să ocuple locul doi la final sau chiar mai mult. Este echipa care, chiar dacă nu va fi primul loc, din punctul meu de vedere, locul doi este al Stelei. Obiectivul nostru e clasarea în primele șase”, a spus Moldovan.
Oficialul clubului Unirea este optimist că echipa sa va obține un rezultat pozitiv, chiar dacă Steaua pornește cu prima șansă. „Nu ignor Rapidul în lupta pentru locul doi, traversează o perioadă mai slabă, dar depinde de starea de spirit de acolo. Cred că Unirea se va bate cu una dintre Poli Timișoara și Vaslui la ceea ce ne-am propus. Trebuie să fim realiști, primele locuri sunt, cred eu, deja amanetate. Nu cred că am câștigat vreodată ca jucător în Ghencea, am scos doar egal”, a comentat el.
Partida Steaua – Unirea Urziceni, din etapa a XXIII-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.30, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.