JUVENTUS TORINO

Moggi a plâns și a dezvăluit că familia sa este distrusă după scandalul blaturilor



Fostul director general al clubului Juventus Torino, Luciano Moggi, a declarat, marți, într-un interviu acordat postului de televiziune Rai Tre, că familia sa este distrusă în urma scandalului din fotbalul italian, al cărui protagonist este, informează cotidianul Gazzetta dello Sport. „Familia mea este distrusă spre bucuria unora. Acesta este un lucru care mă doare”, a spus plângând Moggi. Fostul conducător al grupării torineze a afirmat că este pus la zid de toată lumea: „De aproximativ două luni sunt pus la zid de toată lumea. Sunt inculpat înainte de a fi judecat. Sunt crucificat”. Scandalul meciurilor trucate din sezonul 2004/2005 al campionatului Italiei s-a declanșat în urmă cu o lună și jumatate, în legătură cu acesta fiind deschisă o anchetă vastă la Parchetele din Napoli, Roma, Parma și Torino. Parchetul suspectează existența unui sistem de „condiționare” a meciurilor în favoarea formației Juventus Torino.