Mofturi

Am mai scris, scriu din nou, deși știu că-i degeaba: românii nu-s interesați de sănătatea limbii lor. Cea mai mare capacitate de proliferare, încuibare și regenerare o are prostia. Gogoașa se umflă, se tot umflă, până ce plesnește, ies sporii și se-ntinde ca pecinginea. Toate tâmpeniile oploșite în limba română de-a lungul ultimelor decenii, acolo au rămas: amin! Iar incultura produce pe bandă rulantă alte și alte goange gramaticale, promovată și instrumentată de radioul național și de televiziuni. Repede imitate, nu cumva să rămână prostia fără onorurile statale cuvenite.
N-aș crede că dna Țoghină se pricepe la fotbal – este vorba despre emisiunile care contribuie cel mai consistent la lăbărțarea incorectitudinii tâmpe – dar n-o fi având consilieri știutori de ceva carte, în stare să-i arate în ce hal slujbașii dumisale pocesc limba nației? Și – aici e aici – fără vreo urmă de motivație obiectivă, de logică elementară, de respect pentru reguli: uite-așa, tranc și dintr-o dată, te trezești cu absurditatea pusă în undă, de unde o preiau cu imediată promptitudine și ciobanul, și ministrul. Mai ales ministrul, cronic îngrijorat să nu scape vreo greșeală de exprimare din pricina nealinierii la etalonul radio/tv.
Frica de a nu greși provine, desigur, din cevașilea neștiință de carte, fiindcă dacă ești sigur pe ceea ce știi, nu cazi în capcana ignoranței doar ca să te înscrii în trend. I-am auzit pe onorabilii Berceanu, Plăcintă, Udrea, rostind cu ingenuitate formula „eu, ca și ministru”. O utilizează cu gura plină și Diaconescu, pe care-l suspectam de ceva școală pe bune. „Ca și” implică o comparație. Cu cine s-o fi comparând la fiecare pas Diaconescu? Cu Titulescu, cu Ivanov, cu cine și, mai ales, de ce? Enunțul corect, simplu ca bună ziua, a fost, este și va rămâne, „eu, ca ministru.” Acel „și” a fost amplasat după „ca” spre a evita, în situații bine determinate, cacofoniile („eu, ca contabil”). Nu-i chiar o soluție validă gramatical, dar o acceptăm dintr-o anume pudoare și ar trebui s-o utilizăm doar atunci când nevoia ne obligă. „Eu, ca ministru” n-are în sine nimic cacofonic, Poate, cel mult, din punct de vedere politic, dar nici într-un caz lingvistic. Așa că-i dăm înainte cu „eu vorbesc, nu gândesc!”
Mă tem, însă, că-i prea târziu pentru a mai drege ceva: aud ditamai profesori universitari („eu, ca și decan…”), aud crainici tv sclifosindu-se la fel. Căpușa exprimării cretine s-a instalat în postata limbii române și n-o mai scoți nici cu tractorul! Geaba lingviștii Academiei, însărcinați de CNA cu vegherea corectitudinii exprimării, semnalează tot timpul cantonarea în eroare: bulgărele a pornit la vale, împins chiar de vectorii calamității! La meciul România-Austria, comentatorii tv bat în cuie altă prostie parazită: „de către”. Mingea nu mai este șutată de Marica, ci „de către” Marica. De unde și până unde? De ce? Cu ce drept se parazitează limba strămoșilor cu tot soiul de creații lexicale inutile și redundante? Banala prepoziție „către”, cu sensul „spre”, „înspre” și cu funcția derivată „dinspre” („de către”) nu se utilizează toată ziua, bună ziua, ci doar atunci când se simte necesitatea unei precizări („vine către mine”, „răsare dinspre est”).
Nu-i flagrant incorect să spui „autul este bătut de către Popescu”, da-i stupid și inutil să introduci un cuvințel în plus acolo unde nu-i cazul. Firesc și, oricum, mai corect se spune „de Popescu”. Ca să nu mai zic c-am auzit și propoziția „balonul s-a lovit de către bară”! De necrezut cât de repede se preia prostia, din dorința de a fi în ton cu vorbirea „elevată” a stricătorilor de limbă de la radio și tv.! Drept pentru care aflăm că onor Comisia Udrea este prezidată „de către” Orban, în loc de, românește, „de Orban” (atenție, corectura, să nu iasă altceva!) Toate limbile moderne tind către simplificare, noi o complicăm inutil și parazitar.
Români, vorbiți românește!
Precizez: cele de mai sus sunt semnate de MRI și nu „de către” MRI.