Controale

Modul în care primăriile distribuie laptele praf acordat gratuit sugarilor ce nu pot fi alăptați, verificat de DSP



Laptele praf este acordat gratuit bebelușilor care nu pot fi alăptați. Foto: Chris RICHARDSON
Laptele praf este acordat gratuit bebelușilor care nu pot fi alăptați. Foto: Chris RICHARDSON

Laptele praf acordat gratuit, de către stat, copiilor cu mame care nu pot alăpta, va face obiectul unui control al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care urmărește să stabilească gradul în care primăriile din județ s-au ocupat de distribuirea acestui produs către beneficiari.
Conducerea instituției este interesată să afle dacă laptele praf acordat gratuit, printr-un program al Ministerului Sănătății, zace sau nu în depozitele primăriilor în timp ce bebelușii care nu pot fi hrăniți la sân nu au ce mânca. Verificările sunt întreprinse în condițiile în care multe primării, printre care Zvoriștea, Todirești, Moldova Sulița, Stoiești sau Ciprian Porumbescu, nu aduc la Direcția de Sănătate Publică documentele justificative, adică acele acte care arată ce cantități de lapte praf au fost eliberate și cui.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu, a declarat ieri că, în această lună, au fost făcute modificări la lista privind condițiile de acordare a laptelui praf pentru copiii de 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, aplicându-se criteriile medicale și nu cele sociale.
A fost completată lista cu afecțiunile ce nu le permit mamelor să alăpteze
El a spus că a fost completată lista cu afecțiunile ce nu le permit mamelor să alăpteze, introducându-se epilepsia și insuficiența hepatică, și a adăugat că trebuie încurajată alăptarea la sân, nefiind indicată introducerea laptelui praf dacă nu există cauze fiziologice.
Tot în baza ultimelor reglementări, a precizat responsabilul de relațiile cu presa al DSP Suceava, mai pot beneficia de lapte praf și bebelușii care nu se recuperează în primele două săptămâni de la naștere și nu iau în greutate, înregistrând mai puțin de 500 de grame.
„Medicii de familie sunt cei care trebuie să decidă care dintre copiii înscriși pe listele lor se încadrează în criteriile prevăzute de Ministerul Sănătății și au dreptul la gratuitatea oferită de stat. În fiecare lună, doctorii informează Direcția de Sănătate Publică cu privire la cantitățile de lapte praf necesare, care îl va distribui în teritoriu, la primării, de unde mamele și-l pot ridica, în baza unei prescripții eliberate de medicul de familie”, a precizat Adrian Popescu.
2.468 de kg de lapte praf, achiziționate de DSP, pentru a doua parte a lui 2011
El a adăugat că DSP Suceava a achiziționat pentru următoarele cinci luni ale anului o cantitate de 2.468 de kilograme de lapte praf, însemnând 6.171 de cutii a câte 400 de grame fiecare, care vor ajunge pentru 400 sugari.
„Este vorba de o cantitate în valoare de 75.000 lei, care ar trebui să fie suficientă. Totuși, Ministerul Sănătății a informat că stocurile se pot suplimenta, în funcție de solicitări. Practic, fiecare copil va beneficia, pe an, de lapte praf în valoare de 187,5 lei”, a adăugat Adrian Popescu.
Anul trecut și în primele șase luni din 2011 au beneficiat de lapte praf gratuit 2.400 de bebeluși din județ, care, din diverse motive, nu au putut fi alăptați. Pentru acești copii, statul a cheltuit 605.000 lei, bani cu care s-au achiziționat 22.000 de kilograme de lapte praf, respectiv 55.000 de cutii.
Laptele praf, acordat gratuit doar pe bază de rețetă eliberată de medicul de familie
Conform noilor reglementări, laptele praf formulă pentru sugari se acordă gratuit, pe bază de prescripție medicală eliberată de medicul de familie, numai pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 și 12 luni care nu beneficiază de lapte matern și care se încadrează în următoarele criterii: au mame care prezintă contraindicații ale alăptării ca urmare a unor boli grave, și anume TBC pulmonar activ, neoplazii, cașexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficiență renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză; au mame infectate cu HIV sau care fac tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consumă droguri, sunt dependente de alcool sau tutun, vicii care determină intoxicații ale copilului.
Categoriile de copii care au dreptul la gratuitate
De asemenea, au dreptul la gratuitate copiii sănătoși la care se constată o creștere nesatisfăcătoare (sub limita inferioară a normalului
vârstei), din cauza absenței laptelui matern. Potrivit legii, creșterea nesatisfăcătoare a copilului va fi consemnată în fișa de consultație medicală a acestuia, după evaluarea, de către medicul de familie/medicul specialist pediatru sau neonatolog, a tehnicii de alăptare și a curbei ponderale.
Decizia privind acordarea laptelui praf se ia numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: copilul nu a recuperat greutatea de la naștere după două săptămâni de viață; copilul cu vârsta cuprinsă între 0-8 luni crește în greutate cu mai puțin de 500 g/lună; copilul cu vârsta mai mare de 8 luni crește în greutate cu mai puțin de 250 g/lună; este vorba de un copil adoptat, aflat în familie de plasament sau cu mamă decedată.