Modificările Legii notarilor publici, adoptate miercuri de către Guvern



Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, la propunerea Ministerului Justiției, proiectul de Lege privind modificarea Legii 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale.
„Reglementarea organizării și funcționării profesiei de notar public a constituit și constituie pentru Ministerul Justiției o prioritate, acordându-se o atenție deosebită creării unei reglementări care are ca finalitate aducerea notarului mai aproape de cetățean și asigurarea siguranței raporturilor juridice civile”, susține MJ.
Prin acest proiect de lege se elimină condiția cetățeniei române pentru accesul în profesie, putând accede în profesia de notar public persoanele care au cetățenie română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene. Modificarea legislativă operată este necesară pentru a se pune legislația națională în acord cu decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În același timp, prin acest proiect de act normativ se urmărește și consolidarea integrității profesiei prin modificarea dispozițiilor referitoare la incompatibilitățile stabilite pentru notarii publici și lărgirea sferei răspunderii disciplinare prin introducerea de noi abateri disciplinare referitoare la exercițiul funcției de notar public. Proiectul introduce, totodată, un caz de încetare a funcției de notar public – pierderea bunei reputații – și instituie procedura de urmat în astfel de cazuri.
Totodată, a fost consolidată instituția răspunderii disciplinare în cadrul profesiei, fiind întărit rolul Ministerului Justiției, în cazul în care titularul acțiunii disciplinare este ministrul Justiției cercetarea disciplinară urmând a se efectua prin inspectori de specialitate din cadrul ministerului.
Numărul mandatelor notarilor publici aleși în organele reprezentative ale profesiei a fost limitat, stabilindu-se un mandat de patru ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeași durată de patru ani. În plus, a fost limitată durata de exercițiu a profesiei la vârsta de 70 de ani, cu posibilitatea prelungirii exclusiv în condițiile legii.
Alte modificări operate vizează îmbunătățirea reglementării competenței materiale și teritoriale; îmbunătățirea organizării și funcționării organelor reprezentative ale profesiei prin instituirea de noi atribuții în sarcina acestora, care să ducă la o mai bună gestionare a profesiei; îmbunătățirea activității notarilor publici prin înlăturarea unor disfuncționalități constatate la nivelul gestionării activității acestora.
Actul normativ a fost elaborat pe baza propunerilor Uniunii Naționale a Notarilor Publici și a soluțiilor legislative propuse la nivelul Ministerului Justiției.