Măsuri

Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni

Trecerea de pietoni din zona Policlinicii a fost mutată la jumătatea străzii, iar în zona fostei treceri se vor monta garduri

De joi au fost făcute mai multe modificări în traficul rutier din municipiul Suceava, atât la bulevardul principal, în zona sediului primăriei și pe străzile adiacente – Mărășești, Mihai Viteazul, cât și pe 6 Noiembrie.
Mai exact, virajul la stânga de pe bulevardul 1 Mai (dinspre primărie) spre strada Mărășești este interzis, accesul făcându-se pe următoarea stradă, Mihai Viteazul (care devine cu sens unic pe porțiunea prin fața Policlinicii), continuând spre stânga, prin spatele parcului Vladimir Florea, până spre strada Mărășești.
O serie de modificări importante vizează modul în care circulă pietonii, fiind desființată total o trecere de pietoni, iar alta fiind mutată, pentru siguranța participanților la trafic.
„Trecerea de pietoni din zona Policlinicii, de pe strada Mihai Viteazul, a fost mutată la jumătatea străzii, iar în zona fostei treceri, anulate, se vor monta garduri.
De asemenea, pietonii vor fi nevoiți să traverseze, așa cum este normal, strada Mărășești pe trecerea semnalizată și marcată corespunzător, nemaiputând traversa prin zona «Studențească», așa cum făceau până acum”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi, care a invitat toți participanții la trafic să fie atenți și să respecte noile semne de circulație.
Totodată, pentru a facilita accesul pe strada Mărășești celor care vin dinspre strada Mihai Viteazul, strada 6 Noiembrie (porțiunea cuprinsă între cele două străzi enumerate mai sus) va avea sensul schimbat, noua direcție fiind dinspre fostul Consulat al Ucrainei înspre strada Mărășești.

Virajul la stânga de pe bulevardul 1 Mai spre strada Mărășești este interzis, accesul făcându-se pe următoarea stradă
Virajul la stânga de pe bulevardul 1 Mai spre strada Mărășești este interzis, accesul făcându-se pe următoarea stradă
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Modificări majore în traficul auto și pietonal din zona Areni
Trecerea de pietoni din zona Policlinicii a fost mutată la jumătatea străzii, iar în zona fostei treceri se vor monta garduri
Trecerea de pietoni din zona Policlinicii a fost mutată la jumătatea străzii, iar în zona fostei treceri se vor monta garduri

Recomandări

Ritm crescut la ridicarea mașinilor abandonate sau parcate aiurea în Suceava. Se pregătește creșterea tarifului pentru ridicare

Autoturisme depozitate în punctul de descărcare, unele din ele abandonate cu totul de proprietari