Modificări în traficul rutier și pietonal din zona Areni, începând de astăzi



Trecerea de pietoni de la Policlinică a fost mutată
Trecerea de pietoni de la Policlinică a fost mutată

De astăzi intră în vigoare mai multe modificări în traficul rutier din municipiul Suceava. Virajul la stânga de pe bulevardul 1 Mai (dinspre primărie) spre strada Mărășești va fi interzis, accesul făcându-se pe următoarea stradă, Mihai Viteazul (care devine cu sens unic pe porțiunea prin fața Policlinicii), continuând spre stânga, prin spatele parcului Vladimir Florea, până spre strada Mărășești!
„Trecerea de pietoni din zona Policlinicii, de pe strada Mihai Viteazul, a fost mutată la jumătatea străzii, iar în zona fostei treceri anulate se vor monta garduri.
De asemenea, pietonii vor fi nevoiți să traverseze, așa cum este normal, strada Mărășești pe trecerea semnalizată și marcată corespunzător, nemaiputând traversa prin zona «Studențeasca», așa cum făceau până acum”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi, care a invitat toți participanții la trafic să fie atenți și să respecte noile semne de circulație.
Totodată, pentru a facilita accesul pe strada Mărășești celor care vin dinspre strada Mihai Viteazul, strada 6 Noiembrie (porțiunea cuprinsă între cele două străzi enumerate mai sus) va avea sensul schimbat, noua direcție fiind dinspre fostul Consulat al Ucrainei înspre strada Mărășești.


Trecerea de pietoni de la "Studențească" a fost mutată
Trecerea de pietoni de la "Studențească" a fost mutată
Trecerea de pietoni de la Policlinică a fost mutată
Trecerea de pietoni de la Policlinică a fost mutată


Recomandări

Femeie accidentată pe trecerea de pietoni de la Policlinică. Semaforizarea trecerilor de pietoni periculoase rămâne în așteptare de ani de zile