Fotbal

Modificări în sistemul de desfășurare a Ligiilor a II-a și a III-a

Propunerile lui Mircea Sandu nu au fost primite cu entuziasm de toată lumea
Propunerile lui Mircea Sandu nu au fost primite cu entuziasm de toată lumea

Conducerea Federației Române de Fotbal s-a întâlnit ieri, la Mogoșoaia, cu delegații echipelor din eșaloanele doi și trei din România. Tema principală de discuției a fost legată de iminenta reorganizare a sistemului de desfășurare a Ligilor a II-a și a III-a. În acest scop au fost prezentate mai multe propuneri, care urmează să fie validate în proxima ședință a Comitetului Executiv.
Astfel, s-a stabilit ca Liga a II-a să funcționeze în sezonul viitor în sistemul de două serii a câte 14 echipe, ceea ce înseamnă că vor retrograda la finalul ediției de campionat 2012-2013 formațiile clasate pe pozițiile a 12-a și a 13-a în cele două serii. La jumătatea întrecerii Rapid Suceava ocupă locul al zecelea în ierarhie, cu un punct mai mult decât ACS Buftea, ocupanta ultimului loc retrogradabil.
Referitor la Liga a III-a, președintele Mircea Sandu a propus un campionat structurat în 6 serii a câte 10 echipe, care să dispute într-un sistem cu două tururi și două retururi. Marea majoritate a conducătorilor din cel de-al treilea eșalon ar opta însă pentru un campionat alcătuit din 4 serii a 18 echipe, care să se desfășoare în sistem clasic.
Întrucât cele două părți nu au ajuns la un consens, subiectul a rămas în dezbatere, decizia finală urmând să fie luată în ședința Comitetului Executiv programată pentru luna viitoare.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”