Din cauza numărului mare de candidați înscriși la concursul organizat de Poliția de Frontieră a fost decisă amânarea cu aproximativ o săptămână a datelor în care vor avea loc probele de examen. Purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Serițan-Poroch, a afirmat că pentru cele 50 de posturi de agenți și 5 de ofițeri de poliție au fost depuse 780 de dosare, din care 107 pentru ofițeri. În urma testului psihologic pentru agenți, 69 de candidați au fost respinși, același examen în cazul candidaților pentru posturile de ofițeri fiind în plină desfășurare ieri. Subcomisarul Poroch a mai precizat că din cauza numărului mare de candidați înregistrați la nivel național și a faptului că testarea psihologică a acestora nu poate fi realizată în perioada planificată inițial, Ministerul Administrației și Internelor a decis ca probele fizice să se desfășoare în perioada 27-28 februarie, iar testul grilă în ziua de 4 martie. Noul program mai prevede în data de 5 martie-afișarea rezultatelor, 6-7 martie-depunerea contestaților, 8 martie-soluționarea contestaților și 9 martie-afișarea rezultatelor finale.





