Camera Deputaților a adoptat, luni, pe articole, modificarea Regulamentului Camerei în sensul ca solicitarea de începere a urmăririi penale a unui ministru deputat să fie aprobată cu votul majorității deputaților prezenți, votul final urmând a fi dat în ședința de plen de marți. Președintele comisiei de regulament Marinele Cionca Arghir a declarat că membrii comisiei au fost sesizați de Biroul Permanent să întocmească un text care să înlocuiască articolul 155 din Regulament care prevedea că solicitarea de începerea a urmării penale să fie adoptată cu votul a două treimi din numărul deputaților, articol declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională.
Președintele comisiei de regulament a precizat că de la decizia Curtții Constituționale au trecut mai mult de 45 de zile și de aceea prevederile articolului 155 și-au încheiat efectele juridice și, ca urmare, comisia a întocmit un nou text care prevede că începerea urmăririi penale să fie adoptată cu votul majorității deputaților prezenți la ședință.
Votul final asupra acestui text va fi dat în ședința de marți a Camerei deputaților.
Deputații urmează să se exprime în ședința de miercuri asupra cererii procurorului general privind începerea urmării penale a deputatului PSD Adrian Năstase, în două dosare.
Cererea de începere a urmării penale a lui Năstase va fi decisă prin votul majorității deputaților prezenți, conform noii prevederi a Regulamentului.