Problema acestei săptămâni este modificarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Așa cum se știe recent a fost aprobată Legea 115/2006, o lege care modifică condițiile în care se aprobă acest venit minim garantat, iar acum așteptăm normele metodologice pentru noul act normativ. Și vreau să spun că noi am avut la început, când am venit primar, 500 de dosare, iar astăzi mai avem în plată 320 de dosare de ajutor social. Iar în aceste zile lucrăm la reevaluarea acestora. Noua lege are o anexă importantă, tabelele cu bonurile de strictă necesitate, și noile formulare de cerere, deci cei care au bunuri de natura celor prevăzute în aceste tabele, vor beneficia sau nu de ajutorul minim garantat. Acum apar modificări și în ceea ce privește modul de prestare a orelor de muncă în folosul comunității. Dacă până acum fiecare persoană era obligată să facă ore în folosul comunității, iar ca exemplu, copiii între 16-18 ani și pensionarii peste 55 de ani erau obligați să presteze 30 de ore, iar ceilalți aveau obligația să presteze 55 de ore în interesul comunității, legea modifică și face numărul de ore prestate direct proporțional cu cuantumul de venit minim garantat primit de familie. O altă modificare privind această lege este faptul că numai un membru al familiei poate efectua în cuantumul celorlalți membri aceste ore în interesul comunității și, de la caz la caz, în situații speciale, cu aprobarea primarului, se poate delega efectuarea acestor ore. De asemenea, legea prevede ca primarul, cu aprobarea Consiliului Local, și în baza unei hotărâri a CL să poată acorda și alte ajutoare de urgență familiilor și persoanelor în situații de necesitate, în cazuri de calamități, incendii sau accidente. Un alt element de noutate este că primarii pot organiza acordarea ajutorului social și prin plata sumelor echivalente către societățile de utilități. Și vreau să fac un apel la cetățenii municipiului. Știu că sunt mulți care au greutăți, și primăria vrea să vină în ajutorul lor și le-am acordat facilități de scutire de la penalități, dar fac un apel să facă eforturi în această perioadă, când facturile la Termica și la Acet nu sunt mari și să plătească restanțele din iarnă. Pentru că nu ajunge bunăvoința primarului pentru a le asigura aceste utilități. Reamintesc că societatea de termoficare și Acetul sunt societăți comerciale, au credite la bancă ca să poată asigura utilitățile necesare, de aceea este normal ca cetățenii să înțeleagă asta, pentru că indiferent cine e primar sau guvernează, va veni vremea ca numai cei care plătesc utilitățile să poată beneficia de ele. Noi facem demersuri de a reduce costurile utilităților, dar și cetățenii trebuie să facă eforturi acum, vara, când cheltuielile sunt mai mici, ca să recuperăm restanțele din iarnă. Am avut discuții cu directorii de la Acet și Termica, s-au făcut grafice de eșalonare, i-am înțeles pe cei cu sume mari neachitate în perioada Paștelui, am făcut acele reeșalonări, dar din păcate nu toate asociațiile s-au ținut de grafice. Iar pentru cei care nu s-au ținut de ele, este peste posibilitatea mea de a asigura utilități la aceste blocuri. Avem responsabilitate în fața organelor de control, trebuie să ne schimbăm mentalitatea, să ne redimensionăm strategia de viitor. Cei care nu pot plăti să se mute la un spațiu mai mic, sau la locuințe care nu sunt racordate la aceste sisteme centralizate. Una peste alta, a venit vremea adevărului în ceea ce privește plata acestor utilități și trebuie să facem în așa fel încât să restrângem datoriile, și să facem o strategie pentru iarna viitoare. Repet, mă preocupă situația nevoiașilor, sunt alături de ei. Sunt mulți care vin în audiență, și știu că fac eforturi să-i ajut, dar una peste alta, trebuie să facem tot posibilul să achităm aceste utilități.





