Rădăuțenii care au tranzitat în ultimele zile zona din vecinătatea Spitalului Municipal au observat că traficul rutier a fost suspendat parțial pe strada Grănicerului și că acolo se desfășoară lucrări de amploare. Lucrările vizează modernizarea străzii, amenajarea de parcări, reabilitarea trotuarelor, în condițiile în care pe această arteră va fi instalat sens unic.
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, spune că lucrările de pe strada Grănicerului fac parte dintr-un plan care vizează modernizarea căilor rutiere din localitate. „Lucrările de pe strada Grănicerului fac parte dintr-un plan de modernizare și de fluidizare a circulației rutiere în municipiul Rădăuți, plan pe care l-am elaborat de mai multă vreme. În afară de impunerea sensului unic pe direcția Calea Bucovinei – strada Bogdan Vodă, la finalizarea lucrărilor, această stradă va arăta ca o stradă modernă, pentru că sunt prevăzute și unele lucrări de reabilitare-modernizare, mai mult, prin apariția zonei de parcare va fi rezolvată o problemă mai veche a celor care veneau la spital, dar și a locatarilor din zona menționată”.