Proiect

Modernizarea zonei centrale a Sucevei va ajunge până la magazinul Bucovina

Lucrările de modernizare a zonei centrale a municipiului Suceava vor continua anul viitor cu întreaga zonă din jurul Palatului Administrativ, până în zona magazinului Bucovina.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că proiectul de continuare a modernizării zonei centrale este acum în lucru, fiind șanse mari ca acesta să beneficieze de finanțare europeană, din economiile făcute la celelalte proiecte demarate de municipalitatea suceveană prin Programul Operațional Regional.
„În jurul Palatului Administrativ, până la intersecția cu strada Mitropoliei, vom face același model, cu granit, așa cum se continuă acum, cu fonduri proprii, pe strada Ștefan cel Mare. În fața magazinului Bucovina vom reabilita strada cu asfalt, iar trotuarele cu pavele, așa cum s-a procedat la modernizarea bulevardului principal, pe fonduri europene”, a detaliat Lungu o parte din planurile de modernizare a zonei centrale a orașului.
Din proiect nu sunt excluse nici străzile din jurul Palatului Administrativ – Vasile Bumbac, Aleea Nucului și alte străzi cu care se intersectează, care vor fi refăcute, pentru a exista o continuitate între lucrările efectuate în zonă.

Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara