Până la Zilele Sucevei, adică în maxim o săptămână și jumătate, vor fi finalizate lucrările de reabilitare a unei străzi importante, situată aproape de kilometrul 0 al orașului – strada Vasile Bumbac, care trece prin spatele Casei de Cultură, înspre Palatul Administrativ și Magazinul Bucovina.„Am verificat în această dimineață la prima oră stadiul lucrărilor pe strada Vasile Bumbac. Până la sărbătoarea Zilele Orașului, lucrările vor fi finalizate.Menționez că această stradă este reabilitată prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.Cu această stradă se finalizează proiectul „Reabilitarea Zonei Centrale a Municipiului Suceava”, care a cuprins străzile : Nicolae Bălcescu, Ciprian Porumbescu, Libertății, Ștefan cel Mare, Vasile Bumbac, realizarea parcărilor subterane, precum și a zonei pietonale de la biserica Sf. Dumitru până la intersecția cu strada Mitropoliei prin fața Casei de Cultură și a Consiliului Județean.Licitația de atribuire a acestor lucrări a durat mai bine de șase luni, oferta declarată câștigătoare fiind de 1.054.190 de lei fără TVA, la 56, 8% din valoarea estimativă inițială (1.856.048 lei).