Lucrările de modernizare ale DN 29, care leagă Suceava de Botoșani, începute la mijlocul acestei luni, au pornit într-un ritm susținut și există bani suficienți pentru ca șoseaua să fie finalizată în acest an. Mai mult, lucrările vor fi încheiate în vara acestui an, în luna august. Acestea sunt asigurările pe care le-a dat Ovidiu Laicu, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, structură subordonată direct Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
„Acest drum este prioritatea zero în momentul de față la nivelul lucrărilor din Moldova. Se lucrează la 11 poduri de subtraversare, vom intra în curând și la reparații și în luna august, chiar și mai repede, drumul ar trebui să fie finalizat”, a declarat, pentru Monitorul de Suceava, Ovidiu Laicu. El a explicat că acum se lucrează doar ce s-a putut începe în condiții de tranzit de la sezonul rece la cel cald, iar din luna aprilie șantierul va fi mult mai extins. Modernizarea DN 29 Suceava-Botoșani va însemna pe mai multe porțiuni inclusiv lărgirea sensurilor de mers cu câte un metru.
Demararea lucrărilor a fost anunțată pe 15 martie de către președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, care își exprima atunci speranța că modernizarea DN 29 va fi finalizată în acest an.
Investiția în modernizarea drumului național Suceava – Botoșani are o valoare de 68 de milioane de lei, iar în proiect sunt prevăzute, printre altele, amenajarea a șapte stații de autobuz și realizarea a 31 de parcări. Lucrările sunt realizate de un consorțiu format din firmele UMB Spedition, Tehnostrade, Arcada Company și Consitrans.
Covoare asfaltice pentru gropile de pe DN 2 și DN 17
Ovidiu Laicu a mai precizat că la capitolul priorități imediate în județul Suceava se mai află DN 2, care are porțiuni degradate pe tronsonul de la Fălticeni până la Siret. În zonele cu gropi se va interveni cu covor asfaltic, a explicat oficialul de la „Drumuri Naționale”. De asemenea, covor asfaltic se va pune și pe porțiuni degradate ale DN 17, care asigură legătura din Suceava spre Ardeal.
Ovidiu Laicu a mai precizat că în cazul DN 17 o atenție deosebită se acordă și porțiunii de drum de la Iacobeni, unde este nevoie de lucrări de apărare a șoselei de căderile de pe versanți.