Ritmul lucrărilor de modernizare a drumului județean 178 Ilișești-Ciprian Porumbescu ar putea permite finalizarea cu circa jumătate de an mai devreme față de termenul stabilit, 22 aprilie 2015. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a inspectat ieri șantierul împreună cu directorul Direcției de Drumuri din cadrul CJ, ing. Radu Avădanei, și cu primarii din comunele Ciprian Porumbescu și Ilișești și a discutat cu constructorul, Iulian Conțac, directorul firmei care a câștigat licitația de execuție. Potrivit lui Nechifor, până acum au fost finalizate zidurile de sprijin din beton și drenurile, au fost montați 232 dintre cei 500 de piloți forați de diametru mare pentru consolidarea terenului, s-au făcut 10 din cele 14 podețe transversale și două dintre cele 13 podețe la drumuri laterale, plus alte lucrări specifice.
„Este o investiție mare, care a presupus lucrări de consolidare a terenului, dar la drumuri județene avem norocul să lucrăm cu niște companii care își fac treaba foarte bine și nu tărăgănează lucrurile. Lucrările au început anul trecut, termenul de finalizare este 22 aprilie 2015, dar sperăm să fie gata la toamnă”, a declarat președintele CJ, Cătălin Nechifor.
Proiectul de modernizare a DJ 178 este finanțat cu bani europeni, prin Programul Operațional Regional 2007-2013 și cu o cofinanțare asigurată de CJ. Lungimea drumului modernizat este de 7,85 km. Valoarea lucrărilor este de 28,65 milioane lei (7 milioane de euro).