Lucrările de modernizare a drumului județean 175A, care leagă localitatea Chiril de masivul Rarău, sunt o cursă contracronometru pentru constructor. Terenul extrem de accidentat și termenul foarte scurt asumat de cei de la Calcarul Pojorâta pentru finalizarea lucrărilor, numai 75 de zile, sunt o adevărată provocare. Practic, cel mai târziu pe 10 septembrie totul trebuie finalizat, ceea ce va însemna că turiștii vor avea două drumuri de acces spre masivul Rarău și Pietrele Doamnei, unul din Chiril și celălalt din Pojorâta.
Daniel Burlacu, directorul executiv al firmei Calcarul Pojorâta, recunoaște că termenul de execuție asumat reprezintă un obiectiv extrem de ambițios.
„Premise inițiale dificile pentru execuție, respectiv îngustarea tuturor secțiunilor transversale de interes pentru funcționarea drumului – ampriza totală, platformă, parte carosabilă, colapsul sistemului de lucrări hidraulice de protecție a complexului rutier, prezența permanentizată a apei în corpul drumului și la suprafața căii pe arii extinse, suprafața de rulare total neviabilă – degradată, deteriorată, deformată, corelate cu necesitatea aplicării unor soluții tehnologice și logistice flexibil adaptate specificității traseului, cum ar fi sinuozitate, alternanțe repetate rampă-pantă, curbe în palier dar mai ales denivelate, regim de declivitate longitudinală severă pe lungimi deloc neglijabile, spații limitate și restricții de gabarit și tonaj pentru tehnica de lucru și mijloacele proprii de transport, toate acestea au făcut să fim în fața unei lucrări complexe. Consider aceste lucrări ca fiind un stadiu important în direcția edificării unei rețele de drumuri județene modernizate în zona montană”, a precizat Daniel Burlacu.
Lucrările de modernizare presupun două etape distincte
Modernizarea drumului Chiril-Rarău a cuprins două etape. Prima dintre ele s-a încheiat deja și a presupus lucrări pe o porțiune de circa un kilometru. Este vorba de sectorul prealpin, dispus pe DJ 175B Pojorâta – Rarău, partea finală spre hotelul din masivul Rarău.
Pe această porțiune s-au excavat șanțuri și s-au efectuat alte lucrări hidraulice pe o distanță de 750 de metri, executându-se, de asemenea, consolidări și apărări din anrocamente. Lucrările au mai presupus refacere de terasamente, inclusiv lărgirea platformei și completarea cu agregate și anrocamente a taluzelor deficitare, execuție de podețe tubulare, refacerea sistemului rutier pe toată lungimea de 1,17 km, precum și aplicarea a două straturi de asfalt. Toate aceste lucrări, precum și montarea parapeților de protecție și aplicarea marcajelor s-au finalizat în numai 23 de zile, astfel încât de la începutul lunii iulie pe acest tronson se circulă normal.
Al doilea sector, unde se lucrează și în acest moment, are o lungime de 8 km și pleacă din Chiril până la intersecția cu drumul care vine dinspre Pojorâta și are ca punct final masivul Rarău.
Muncitorii de la Calcarul Pojorâta au avut de excavat șanțuri și lucrări hidraulice pe întregul traseu, o altă operațiune la fel de importantă fiind cea de refacere a terasamentelor drumului, inclusiv reconstrucția versanților deficitari, lărgirea și ranforsarea platformei și a taluzurilor alunecate cu blocaje din anrocamente și trepte de înfrățire.
Pe tot drumul vor fi executate 30 de podețe și vor fi amenajate stații de încrucișare pentru partea de drum unde se va circula doar pe o singură bandă. La final, după ce drumul va fi pregătit pentru asfaltare, se va trece și la această operațiune, iar apoi se vor aplica marcajele și constructorul își va retrage utilajele și oamenii pentru a lăsa drum liber celor care vor circula pe un drum modernizat.
Drumul nu a mai fost reparat din 1975
Lucrările de modernizare a acestui drum sunt îngreunate și de faptul că în ultimii circa 25 de ani nu s-a mai intervenit aproape deloc pentru întreținere și executarea unor lucrări de reparații.
Trebuie spus că pe anumite porțiuni ale drumului Chiril-Rarău se va circula doar pe o singură bandă, și asta pentru că relieful nu a permis constructorului să execute lucrări pe lățimi foarte mari.
„Realizarea acestor lucrări este importantă pentru toată lumea, în special pentru comunitățile locale din jurul masivului Rarău, pentru turiștii, pelerinii și vizitatorii zonei montane a județului, pentru beneficiar, respectiv Consiliul Județean Suceava, dar și pentru noi, în calitate de constructor”, a declarat Daniel Burlacu, directorul executiv al societății Calcarul Pojorâta.
De altfel, societatea din Pojorâta a devenit, de-a lungul anilor, specialistă în construcția de drumuri în zona montană. Un alt obiectiv important realizat de această firmă, în asociere cu partenerul Colas, este drumul județean 175B, care leagă Pojorâra de Rarău. Investiția a fost predată beneficiarului în urmă cu trei ani și a ușurat extrem de mult accesul spre zona masivului Rarău, un obiectiv turistic extrem de important și de vizitat din județul Suceava.
Daniel Burlacu este de părere că la fel de importantă ar fi și modernizarea celei de-a treia căi de acces spre Rarău, din Câmpulung Moldovenesc prin Izvorul Alb, ceea ce ar conduce la realizarea unei rețele de drumuri moderne și funcționale, care ar ajuta nu doar turiștii, ci și agenții economici din zonă.