Investiții

Modernizarea Bazarului Suceava continuă pe încă două tronsoane



Lucrările de modernizare a Bazarului din lunca Sucevei vor fi reluate anul acesta
Lucrările de modernizare a Bazarului din lunca Sucevei vor fi reluate anul acesta

Lucrările de modernizare a Bazarului din lunca Sucevei vor fi reluate anul acesta, prin realizarea a încă două tronsoane acoperite, în prelungirea tronsoanelor care au fost modernizate.
“Bugetul local al anului 2011 va fi discutat în Consiliul Local în data de 27 ianuarie, pentru a fi respectate toate termenele legale. La capitolul investiții am prins anul acesta suma de 30 miliarde de lei vechi pentru Bazar, în ideea de a continua cele două tronsoane – II și IV, care vin în prelungirea tronsoanelor care au fost modernizate”, a explicat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu.
Tronsonul II, care urmează să fie modernizat, cuprinde șase alei cu tarabe și chioșcuri, iar tronsonul IV conține nouă alei.
Din bugetul alocat anul acesta Administrației Piețelor, care este de 55 miliarde de lei vechi, 20 miliarde de lei vechi vor rămâne pentru asigurarea salariilor, iar 30 miliarde de lei vechi revin pentru Bazar.
Alte 5 miliarde de lei vechi din bugetul local sunt destinați continuării lucrărilor de modernizare de la Piața „George Enescu”, prin aducerea utilităților pe aleea comercială, acolo unde comercianții au realizat un parteneriat cu Primăria Suceava.