„Muncitorimea industrială din Bucovina”
„În Bucovina, pe județe, situația muncitorilor industriali se prezintă astfel: județul Cernăuți 7.824 de muncitori, Câmpulung 2.676, Rădăuți 1.683, Storojineț 1.052, Suceava 738. Jumătate din muncitorimea industrială a Bucovinei este deci concentrată în Cernăuți, oraș și județ.
Industriile mai mari, cu peste 150 de muncitori, și întreprinderile sau stabilimentele industriale mai importante (în care numărul muncitorilor angajați de asemenea nu este mai mare de 150) sunt 18, la ele fiind angajați aproape jumătate din toți muncitorii industriali ai Bucovinei.
Cele mai mari sunt: Atelierele CFR Cernăuți (635 muncitori), Minele din Iacobeni (249), Fabrica Fondului Falcău (385), Întreprinderea Păstrăvăria Română Cernăuți (435), Fabrica Fischer, Mănăstirea Putna (200 de muncitori), plus fabricile de zahăr Schit (268), Ițcani (427), Lujani, Jucica veche (952) și Lujeni (1081).
„Viața Bucovinei”, Cernăuți, Anul II, Nr. 1-2, 1934.
„Modernizare și confort”
„Noul sediu pentru poștă și telecomunicații a intrat în funcțiune în 1969. Holul modern pentru prestații servicii PTTR, ocupînd cea mai mare parte a parterului, înseamnă timp social cîștigat, un grad de civilizație în plus. Tehnica de telecomunicații instalată la nivelele 2 și 3 demonstrează modernizare și soluții pentru perspectivă. Ambele concepții sînt prezente în sălile teleimprimatoarelor, comunicațiilor la mare distanță, centralei telefonice automate. Pretutindeni de unde se emite și se receptează, puritatea cuvîntului a fost extrasă din zgura zgomotelor prin soluții tehnice folosite în studiourile de radio: plăcile fono-absorbante. Telefonistelor, acelor salariate ai căror nervi vibrează uneori pe aceeași frecvență cu impulsurile din cabluri, li s-a asigurat astfel o protecție”.
„Zori noi”, Anul XXV, nr. 7211, Suceava, Vineri 26 februarie 1971.