Motto. ”Banii nu au miros”, se pare că a fost replica adresată de împăratul roman Vespasian fiului său, care i-ar fi reproșat că a introdus taxe pentru folosirea toaletelor publice. Din păcate, banii au avut și au și astăzi miros de conflict, ba chiar de praf de pușcă și de sânge.
Economia germană trece printr-o criză profundă. Modelul care reprezenta punctul forte al industriei sale este contestat, din interior, de trecerea la capitalismul acționarial, și din exterior, de concurența capitalismului chinez. Modelul economic care a alimentat prosperitatea Germaniei în a doua jumătate a secolului al XX-lea nu a apărut din senin. Înflorirea sa în anii de după al Doilea Război Mondial a fost doar cel mai recent capitol. Alături de o rețea de întreprinderi mijlocii, Mittelstand, care exploatau piețe de nișă pentru produse de tehnologie medie, acest model se baza pe câteva grupuri gigantice din domeniile oțelului, substanțelor chimice, automobilelor și ingineriei electrice: Krupp, Thyssen, BASF, Bayer, Hoechst, Daimler-Benz, Volkswagen și Siemens. Multă vreme, aceste companii au fost în mâinile unor familii care formau dinastii. Numeroasele și strânsele legături care existau între ele și cu băncile, companiile de asigurări și instituțiile publice au format puternica rețea cunoscută sub numele de Deutschland AG (Germania Ltd.), inima sistemului economic coordonat, numit „capitalism renan”. În cartea sa Trei sute de oameni care au construit Germania (Dreihundert Männer: Aufstieg und Fall der Deutschland AG de Konstantin Richter, Suhrkamp Verlag, 2025, vezi coperta mai jos), jurnalistul Konstantin Richter relatează istoria acestei rețele de putere, control și influență, de la ascensiunea sa după războiul franco-prusac din 1870 până la declinul său treptat din ultimele decenii. Titlul își ia originea într-o expresie folosită de industriașul, politicianul și scriitorul evreu Walther Rathenau, cu câțiva ani înainte de a deveni președintele companiei de electricitate AEG, fondată de tatăl său și, mai târziu, ministru de externe, asasinat cinci luni mai târziu de un extremist naționalist: „Trei sute de oameni care se cunosc cu toții între ei”, scria el în 1909, „determină cursul economiei”. Prima parte a poveștii relatate de Richter se întinde de la crearea Imperiului German în 1871 până la prăbușirea acestuia la sfârșitul Primului Război Mondial. În peisajul dinamic, modelat de dezvoltarea căilor ferate, a minelor și a industriilor metalurgice și chimice, au fost înființate primele mari grupuri familiale. La Essen, în regiunea Ruhr, Alfried Krupp a dat o nouă dimensiune companiei siderurgice moștenite de la tatăl său. Pe lângă oțel, producția sa a inclus produse finite pentru căile ferate (șine, osii, locomotive), precum și sisteme de armament (tunuri, nave blindate). Frații Siemens – Carl, Werner (ambii ingineri) și Wilhelm – au condus un conglomerat de companii de telecomunicații și electricitate, cu birouri în Londra și Sankt Petersburg. Grupul a înființat linii telegrafice intercontinentale, a instalat primul cablu de telecomunicații transatlantic și a construit tramvaie electrice în întreaga lume. Al doilea nepot al fraților, Georg Siemens, a devenit primul director al Deutsche Bank, care avea să joace un rol cheie în finanțarea activităților tuturor grupurilor industriale majore. În 1873, acest impuls a fost spulberat de criza bancară care a lovit economia globală. Dintre cele 1.900 de companii fondate după 1870, doar 200 au supraviețuit. Criza a durat șase ani, dar marile corporații au rezistat furtunii, uneori cu asistență guvernamentală. Companiile germane au contribuit substanțial la efortul de război al țării din 1914 până în 1918. Tunurile și munițiile lui Krupp au jucat un rol decisiv pe câmpurile de luptă, la fel ca și submarinele și navele sale de război. În 1909, pe când era profesor la Universitatea din Karlsruhe, chimistul Fritz Haber a reușit să sintetizeze amoniac din azot atmosferic folosind fierul drept catalizator. Adaptat la scară industrială de către colegul său de la BASF, Carl Bosch (nepotul lui Robert Bosch), procesul, a cărui invenție le-a adus ambilor bărbați Premiul Nobel pentru Chimie, este utilizat în producerea de îngrășăminte și explozibili artificiali. În timpul Primului Război Mondial, Haber, un naționalist fervent, a fost un pionier și un susținător al utilizării gazului toxic, în special a gazului clor. Munca sa a fost folosită ulterior în dezvoltarea gazului Zyklon, folosit pentru exterminarea evreilor, fără ca el să fie implicat personal: evreu el însuși, fugise de regimul nazist și murise în Elveția în 1934. Anii imediat următori înfrângerii Germaniei în 1918 au fost dificili. Tratatul de la Versailles din 1919 a impus despăgubiri de război considerabile, care au alimentat hiperinflația de la începutul anilor 1920. Datorită Planului Dawes american, economia a reușit să-și revină. Odată cu prosperitatea reînnoită, a venit și o concentrare suplimentară a puterii industriale. În 1925, la inițiativa lui Carl Bosch, gigantul chimic IG Farben a fost format prin fuziunea a șase companii, inclusiv BASF, Bayer, Hoechst și Agfa. Un an mai târziu, cele două companii de automobile fondate de inginerii Gottlieb Daimler și, respectiv, Carl Benz, au fuzionat pentru a forma Daimler-Benz AG, redenumită curând Mercedes-Benz.
Deutsche Bank. Secretara directorului băncii își trage, cu grație, chiloțeii și apoi spune: – Șefule, o să-mi dau demisia! – De ce!? – Întâi, pentru că m-am cam săturat să tot mimez orgasmul cu tine. Apoi, pentru faptul că nu ai încredere în mine! – Dar, dragă, doar ți-am dat până și cheile de la seiful băncii! – Pe naiba! Le-am încercat, și nu se potrivesc!
⃰Domnul Iţic o sună pe doamna Goldstein: – Alo, sărut-mâna, ce mai faceţi? – Ce să fac, sunt singură, soţul e pe teren de-o lună… – Atunci poate îmi permiteţi să trec pe la dvs., bem o cafeluţă, facem amor… – Vai, domnule Iţic, credeţi că sunt o curvă? – Da` cine a pomenit de bani?
Câștig. – Ce blană splendidă ai! Cât te-a costat? – Un simplu sărut!- Pe care i l-ai dat soţului? – Nu. Pe care i l-a dat el fetei din casă…
Însurătoare. ”Cine cată bani, nu fată,/Nu se-nsoare niciodată,/ Că dacă se trece suta (de lei – n.a.)/ Rămâi bădiță, cu muta!” (Folclor).
⃰Doi spărgători au furat mai multe seifuri. La al patrulea seif gol, unul dintre ei a devenit suspicios. „Hei, a strigat el disperat, suntem niște idioți. Nu suntem la bancă, suntem în fabrica de seifuri!”.
Pe peron. „V-ar deranja să-mi supravegheați valizele câteva minute?” „Mă scuzați, domnule, dar eu sunt director de bancă!” „E în regulă. Oricum, păreți un om serios!”
⃰ Casierul sinagogii rămăsese fără nici un bănuţ cu care să ajute săracii. Nici în cutia de ajutorare a săracilor nu se mai introduseseră de mult bănuţi. A doua zi dimineaţa puse pe uşa sinagogii o înştiinţare: – O femeie căsătorită din cartier are o legătură cu un bărbat necăsătorit. Dacă până mâine dimineaţă nu apare o bancnotă de 100 $ în cutia săracilor, voi fi nevoit să-i dezvălui numele. A doua zi a găsit în cutia săracilor 30 de bancnote de 100 $, plus una de 50$, cu un bilet ataşat: “Amână până mâine, ca să fac rost de bani!”
