Modele de conduită morală: Zaheu, Cananeanca, Vameșul (I)

Popasurile evanghelice premergătoare Postului Mare ne evidențiază trei modele de conduită morală: Zaheu, Cananeanca, și Vameșul. La prima vedere ei ne sunt diferiți. Și așa și este: doi sunt vameși evrei, ea, o păgână; unul mai mare peste vameși în Ierihon, celălalt, unul din vameșii Ierusalimului, ea, o femeie dintr-un ținut păgân. Ei, îndeplinitori ai legii romane și păstrători întrucâtva a legii lui Moise, ea, trăitoare de lege păgână și în pragul disperării din pricina necazului său. Fiecare din aceste personaje își trăiește viața sa. Zaheu, bogat, cu o casă mare, în care se adunau prietenii și subalternii pentru a se bucura cu toții de șederea la o masă îmbelșugată. Cananeanca, singură, căutând leac pentru fiica sa, ca un câine ce caută apa în deșert. Vameșul, fără prieteni, care sigur că l-au alungat dintre ei când le-a spus că el va merge la Templu să se roage.
Ei sunt diferiți doar la o citire sau auzire superficială a Evangheliilor. Ceea ce îi aduce împreună și îi face asemenea, este căutarea. Căutarea prin rugăciune.
Se poate vorbi despre credința lor. Se poate vorbi despre smerenia lor. Sigur, sunt exemple grăitoare pentru acestea. Dar dacă nu căutau, nu găseau nici credința, nici smerenia, nici chiar rugăciunea ce le-a facilitat mântuirea. Ei au avut acest imbold primordial al inimii: CĂUTAREA care este de la Dumnezeu „că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!” (Psalm 9;10).
Această căutare este păguboasă din punct de vedere social: te însingurezi, sau mai bine spus ești lăsat singur de către prieteni și cunoscuți atunci când cauți pe Dumnezeu și mântuirea Lui. Și nu ar trebui să fie așa. Dar personajele noastre sunt lăsate singure. Ceilalți sunt prea pesimiști pentru a căuta.
Cei care intrau la masă la Zaheu în acea zi memorabilă pentru sufletul său chinuit, intrau cu acea curiozitate specifică omului care aude ceva cu totul neașteptat: Învățătorul a intrat la mai marele vameșilor!
Această curiozitate era alimentată și de mulțimea care stătea afară, așteptând deznodământul: o ceartă zdravănă către Zaheu, adresată de Învățătorul. Cei de afară, cât și cei dinlăuntru, de la masă, cu excepția apostolilor și a Mântuitorului, bineînțeles, l-au înstrăinat pe Zaheu, lăsându-l singur în fața oprobriului public, urmând să-l apere în măsura în care cearta Învățătorului s-ar fi referit și la păcatele lor. Însă în loc de ceartă, a venit lauda: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”. Lauda a fost pe măsura certei care a fost așteptată.
Femeia striga în urma Mântuitorului. Ca și orbul pe cale, din altă duminică… Nu avea parte de prieteni care să-i aducă fata bolnavă la Hristos, și singură nu s-ar fi descurcat… Nu știm felul de demon ce-i stăpânea fiica. Evanghelistul nu consemnează, tocmai pentru că bolnava nu era de față. Poate duh de neputință, sau de aruncare în foc și apă și altele asemenea. Singură, ca un câine ce are nevoie de alinare, vine la Hristos și Îi cere miluirea. Toți dimprejur așteptau să-L prindă în cuvânt pe Mântuitorul: cârcotașii de serviciu evrei, spre a-L da la judecata sinedriului dacă ar fi ascultat-o, păgânii spre a-L acuza de instigare și violență, dacă Hristos ar fi alungat-o. În loc de alungare, a venit binecuvântarea: „fie ție după cum voiești!”.
(Pericopele evanghelice: Luca 19, 1-10 ; Matei 15, 21-28 ; Luca 18, 10-14, Pr. Iacoban Bogdan, slujitor al bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii” Burdujeni)