Consfătuire

Modalități de promovare a lecturii în bibliotecile publice

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava va găzdui joi, 23 aprilie, de la ora 10.00, de Ziua internațională a cărții și a dreptului de autor, în care se sărbătorește și Ziua bibliotecarului din România, Consfătuirea anuală a bibliotecarilor din bibliotecile publice din județul Suceava.
Programul manifestării, organizate sub egida Consiliului Județean Suceava de Biblioteca Bucovinei și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor din România, cuprinde, după cuvântul de deschidere al directorului bibliotecii publice județene, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, comunicări pe temele: „Lectura – un joc cu sau fără litere” (Florica Dumitrescu), „Bătălia cărților – concurs național de lectură” (Lăcrămioara Cocuz), „O plăcere de vacanță – lectura în limba engleză la Biblioteca Bucovinei” (Nicoleta Tipa, Daniela Babii, Elena Stănescu), „Lectura sub semnul permanenței la biblioteca publică” (Mirela Lica), „La Bibliovacanța… noi citim” (Cecilia Rîpan), „Dezvoltarea competențelor de comunicare prin intermediul Cercului de lectură” (Lăcrămioara Andrei). Cu acest prilej va fi etalată o expoziție de cărți pentru copii și cărticele realizate la Cercul de lectură.

Recomandări

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Întâlnirea bibliotecarilor școlari din județ – interacțiune și discuții pentru adaptarea la provocările actuale