Albul și negru sunt două elemente clasice în modă, nelipsite și mereu în vogă, indiferent de tendințe.
Albul și negru sunt preferatele tuturor, întrucât arată bine nu doar împreună, ci și separat, și oferă posibilități de combinare aproape nelimitate. În domeniul modei, partea cea mai bună atunci când vine vorba de cele două nonculori este faptul că nu se demodează niciodată și pot fi utilizate pentru crearea de ținute de orice fel – începând cu cele sport și terminând cu cele mai elegante.
Imprimeurile realizate în alb și negru sunt nelipsite nu doar din garderoba oricărui împătimit de modă, ci și de pe podiumurile de prezentare. Modele geometrice, modele florale, buline, linii – posibilitățile în ceea ce privește imprimeurile alb-negru sunt nesfârșite. Designerii de modă din întreaga lume adoră contrastul dintre cele două nonculori, motiv pentru care acestea sunt, de multe ori, vedetele colecțiilor. Fiți deci pe pace: atunci când vă achiziționați un obiect vestimentar sau o ținută în alb și negru faceți o investiție pe termen lung, pentru că această combinație nu se va demoda niciodată.
În cazul modei pentru domni, ținute mai formale decât cele în alb și negru nu există. De exemplu, o ținută formată dintr-o pereche de pantaloni negri simpli, indiferent dacă sunt din stofă sau din denim, și o cămașă albă, de calitate, și cu o croială potrivită, nu trebuie să lipsească din garderoba nici unui domn. O astfel de combinație poate fi purtată în situații care impun afișarea unei ținute sobre – la interviuri sau la serviciu -, însă la fel de bine poate reprezenta o opțiune pentru o ținută lejeră, dacă este completată cu un sacou casual sau un pulover.
Accesorizarea ținutelor alb-negru
Când vine vorba de accesoriile potrivite pentru completarea ținutelor în alb și negru, acestea pot fi în culori vii sau în nuanțe metalice, fiind capabile să creeze un alt gen de contrast și să confere o altă dimensiune întregii ținute. Pe de altă parte, un accesoriu în alb și negru, ca, de exemplu, o eșarfă vaporoasă ori o curea, poate transforma o combinație de haine plictisitoare într-o ținută extrem de interesantă.
Regula de care trebuie să țineți seama atunci când accesorizați o ținută în alb și negru este să nu exagerați. Dacă folosiți prea multe culori în afară de cele două nonculori, este posibil ca rezultatul final să nu vă avantajeze. Varianta cea mai simplă și cea mai de efect este ca, atunci când purtați o ținută în alb și negru, să o completați cu o singură culoare o dată, de preferat una foarte puternică, precum roz sau roșu, care să creeze un contrast special. Țineți minte: dacă veți combina mai multe culori, pe lângă alb și negru, riscați ca ținuta să nu mai fie percepută ca una elegantă, ci ca una total nereușită.
Imprimeurile care vă avantajează
Atunci când alegeți să purtați o ținută care implică obiecte vestimentare cu imprimeu alb-negru este bine să știți care sunt modelele care vă avantajează silueta. În plus, va trebui să învățați cum să folosiți albul și negru pentru a vă pune în evidență atuurile și pentru a vă masca defectele. Este bine să știți că imprimeurile care combină dungi subțiri cu dungi mai late creează un efect de subțiere, același efect fiind obținut și cu ajutorul hainelor care marchează talia cu ajutorul unor benzi de culoare închisă, de preferat negru. Doamnelor și domnișoarelor plinuțe li se recomandă să poarte ținute complet negre, pentru a-și masca rotunjimile, în timp ce femeile mignone și slăbuțe ar trebui să poarte imprimeuri cu dungi orizontale albe și negre, pentru a crea iluzia unei siluete cu forme mai generoase.